Ema Uta nu mai are nevoie de nicio prezentare, mai ales pentru iubitoarele de makeup. Ema a reușit să își ducă pasiunea pentru frumos la nivel de artă și a făcut averi din asta. Portofoliul ei cuprinde numai nume celebre, așa că nu este de mirare că inspiră mii de tinere, zilnic.
Acolo unde Ema Uta pune pensulă, se întâmplă minuni. Asta spun toate clientele care îi trec pragul și care își fac programare la ea. Nu este deloc simplu să ajungi pe mâinile ei, mai ales că majoritatea celor care apelează la ea sunt vedete. Delia, Antonia, Loredana sau Mădălina Ghenea sunt doar câteva dintre numele care au ajuns pe mâinele celebrei makeup artiste.
Ema Uta este o veterană a acestui domeniu, iar cei care o urmăresc de mult timp, știu că muncește de la 16 ani. Încă de pe atunci a fost pasionată de machiaje și a intuit că va face carieră din asta. Și se pare că a avut dreptate, având în vedere că tot ceea ce are în prezent este obținut prin muncă.
Ema Uta nu are concurență în ceea ce face
Deși este printre cele mai bune makeup artiste de la noi, Ema Uta a muncit în continuu pentru a se perfecționa. Focoasa blondină a ajuns și peste hotare, acolo unde le-a întâlnit pe Kim Kardashian și Jennifer Lopez. După ce s-a perfecționat, aceasta a început să organizeze cursuri de makeup și niciodată nu a dus lipsă de cursante.
Pentru ca Ema Uta să îți ofere din cunoștințele ei, trebuie să scoți din buzunar peste 5000 de lei. Dacă vrei să te machiezi, cel mai probabil, prețul este unul mult mai mic. Vedeta nu a vorbit niciodată despre sume în mod public. Tariful unui machiaj este stabilit cu fiecare clientă în parte, în funcție de ce își dorește și ce o avantajează.