Reclamă

Totuși, după o perioadă de așteptare, competițiile de tenis ar putea fi reluate. Iar jucătorii din circuitul WTA și ATP ar putea să primească în curând vești bune.

Când se reiau competițiile de tenis

Potrivit informațiilor făcute publice de jurnaliștii de la Marca, care au aflat ce planuri are WTA pentru reluarea competițiilor. Mai exact oficialii ATP și WTA ar urma să aibă o discuție cu jucătorii, printre care și Simona Halep, prin Zoom în 10 iunie.

Oficialii împreună cu jucătorii vor avea de discutat o serie de trurnree care ar trebui desfășurate în perioada august-noiembrie. De aceea cel mai probabil oficialii din tenis se vor axa în mare parte pe turneele majore. În prezent, Wimbledon a fost anulat. În vreme ce Roland Garros și-a schimat data și ar trebui să se desfășoare la sfârșitul lui septembrie. Între 20 septembrie și 4 octombrie.

Dacă lucrurile se vor desfășura conform planului, sportivii ar avea timp să intre în formă la competițiile de la Toronto/Montreal și Cincinnati. Fix înainte de desfășurarea turneului US Open.

Oficialii ATP și WTA au un plan secundar

În cazul în situația se va menține până în august în SUA, oficialii au în calcul și o a doua opțiune. Ei plănuiesc să anuleze turneele americane. Dacă se ajunge la această variantă, doar turneul de la Roland Garros se va mai ține anul acesta. Mai mult decât atât, la întrecere ar putea asista chiar și spectatorii.

Chiar înainte de Openul din Franța s-ar mai putea ține încă alte două turnee importante pe zgură, la Roma și Madrid, cel din urmă fiind organizat de Ion Țiriac.

De asemenea, protocolul privind călătoriile spre și dinspre turnee se va stabili pe 18 iunie. La o săptămână după ce s-a stabilit programul de revenire a competițiilor de tenis.

Recent, Simona Halep a  vorbit despre perioada de izolare, dar și despre cum va fi când se vor relua competițiile.

,,Va fi foarte greu acum pentru orice sportiv. Cea mai lungă pauză a mea înainte a fost de 3-4 săptămâni şi mi-a fost foarte greu (n.r. – când a revenit în competiţie). Pierzi ritmul, pierzi concentrarea… apoi fizic, dacă nu faci nimic o săptămână ţi-ai pierdut jumătate de an (…). Poţi să te antrenezi 1 an, câte 5 ore pe zi, dacă nu joci un meci oficial, atunci când intri pe teren eşti out… adică nu eşti deloc în meci. E foarte mare diferenţa”, a explicat Simona Halep pentru Agerpres.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro