Reclamă

Contribuabilii din România au numeroase obligații, pe care trebuie neapărat să le respecte. În caz contrar, riscă de la ANAF amenzi pe măsură. Iată o listă completă cu obligațiile pe care le au aceștia în luna iulie.

Calendarul obligaţiilor la ANAF pentru iulie 2023

Pentru a veni în sprijinul contribuabililor din România, ANAF publică lună de lună un calendar cu obligațiile pe care aceștia le au. Luna iulie este una destul de aglomerată, iar pentru unele dintre documente data limită până la care pot fi depuse este destul de repede.

Pentru altele, cum ar fi depunere a formularelor 100/ 112/ 208/ 224/ 300/ 301/ 307/ 311/ 390, termenul limită este spre finalul lunii. Aceasta se preconizează că va fi și cea mai aglomerată zi. Așa că ar fi indicat ca cei care trebuie să le depună să le aibă completate corect.

Ce trebuie să facă neapărat contribuabilii în această lună

vineri 7 iulie: Depunerea declaraţiei de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA

luni 10 iulie: Depunerea declarațiilor 010/ 020/ 070/ 700

luni 17 iulie: Depunerea situației eliberărilor pentru consum de tutun fin tăiat, destinat rulării în țigarete/alte tutun, privind achizițiile/utilizările de produse accizabile și livrările de produse finite, privind achizițiile/utilizările de produse accizabile și livrările de produse finite/ privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție de alcool și băuturi spirtoase/ privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție de produse energetice / privind livrările de combustibil destinat utilizării exclusiv pentru aviație/ depunerea evidenței achiziționării, utilizării deteriorării, distrugerii și returnării marcajelor.

joi 20 iulie: formularul 010/ 016/ 020/ 040/ 070/ 400.

marți 25 iulie: formularul 100/ 112/ 208/ 224/ 300/ 301/ 307/ 311/ 390, depunerea Cererii de restituire a accizelor în cazul vânzărilor la distanţă, pe trimestrul precedent

dumincă 30 iulie: depunerea Declaraţie specială de TVA

luni, 31 iulie: depunerea Declaraţiei informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA, declaraţia informativă SAF-T, depunerea Cererii de restituire a accizelor în baza prevederilor art.395 din Codul fiscal

 


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro