Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în fiecare an, pe data de 6 octombrie, pe Sfântul Apostol Toma, cunoscut în tradiția creștină ca unul dintre cei 12 ucenici, care au luat Cina cea de Taină. Se spune că Sfântul Apostol Toma s-a numărat printre cei care au creștinat mulți păgâni. 

Cine a fost Sfântul Apostol Toma

În tradiția creștină, Sfântul Apostol Toma a fost supranumit Geamănul. Pescar de meserie, sfântul prăznuit astăzi a fost printre puținii, care au încurajat învierea lui Lazăr, atunci când Iisus Hristos a fost amenințat de iudei.

La fel de cunoscute sunt și faptele sale de la Cina cea de Taină. Se spune că Sfântul Apostol Toma a îndrăznit să în întrebe pe Iisus Hristos care este Calea, atunci când i s-a răspuns că adevărul suprem se ascunde în credință.

Cărțile sfinte spun că la prima arătare a Mântuitorului. Sfântul Apostol Toma nu a avut credință, dar mai apoi i s-a arătat Iisus Hristos, care i-a spus să îl urmeze.

La scurt timp după Cina cea de Taină, Sfântul Apostol Toma a fost cel care a făcut cunoscut cuvântul lui Dumnezeu în mai multe zone, cei mai mulți oameni fiind păgâni, dar a și încurajat viitorii preoți să își urmeze vocația.

Astăzi, mai sunt pomeniți:

  • Sfânta Muceniță Erotiida;
  • Sfântul Mucenic Macarie din Chios.

( CITEȘTE ȘI:  Cea mai puternică rugăciune pentru dependențele din viața ta. Rostește-o cu credință și vei scăpa de ele

Calendar ortodox, joi, 6 octombrie. Ce mare sfânt este pomenit astăzi. Orice bun creștin trebuie să știe
Pixabay

Troparul Sfântului Apostol Toma
Glasul al 3-lea

Apostole Sfinte Toma, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condacul Sfântului Apostol Toma
Glasul al 4-lea

Arătatu-Te-ai astăzi lumii și lumina Ta, Doamne, s-a însemnat peste noi, care cu cunoștință Te lăudăm. Venit-ai și Te-ai arătat, Lumina cea neapropiată.

De harul înțelepciunii plin fiind Apostolul lui Hristos și adevărată slugă întru pocăință, a grăit: Tu ești Dumnezeul meu și Domnul.