Reclamă

PSD se desființează. Așa arată un scenariu sumbru care a băgat românii în sperieți. Este scandal pe scena politică. În plină criză economică, politică şi socială, PSD ar putea lansa surpriza anului.

Scandal puternic pe scena politică. Sociologul Vasile Dîncu, cel care s-a reînscris recent în PSD a făcut declaraţii uluitoare. Acesta a prezentat un scenariu destul de neaşteptat pentru partidul în care tocmai s-a înscris. Potrivit acestuia, social democrații trec printr-o perioadă extrem de grea, iar partidul s-ar putea destrăma la un moment dat.

Vasile Dîncu este de părere că șefii de organizații ale Partidului Social Democrat judecă doar din perspectiva voturilor câștigate, aceasta fiind unica unitate de măsură în evaluarea oamenilor, potrivit celor de la  romania.europalibera.org.

Ce declară Vasile Dîncu

„Sunt unii care cred că singurul lucru important e votul. E foarte important pentru partid, dar în partid, așa cum oamenii trebuie să fie diferiți, ar trebui să gândim un pic mai complex de atât.

Am mai spus și poate și asta deranjează, că în politică, mai ales în cea de stânga, este importantă diversitatea. Dacă nu acceptăm diversitatea internă, cum să o înțelegem pe cea din societate”, a declarat sociologul.

Se va desfiinţa Partidul Social Democrat? Ce spun politicienii

În acelaşi timp, acesta a mai explicat că în cazul în care social democrații rămân concentrați doar „pe susținerea unui electorat captiv”.  PSD are mari şanse să se destrame dacă totul va continua în acest sens. Vasile Dîncu este de părere că PSD este condamnat să dispară.

„Dacă PSD se concentrează doar pe susținerea unui electorat captiv sau pe rezolvarea unor probleme din justiție, atunci suntem condamnați să dispărem. Electoratul se schimbă, aceasta este cea mai mare provocare a PSD-ului în acest moment, dacă partidul nu se schimbă, vom pierde peste tot, chiar și în zonele din sud”, a mai declarat Vasile Dîncu.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro