Președintele sirian Bashar al-Assad s-a refugiat în Rusia, după ce regimul său a fost învins în urma ofensivei rebelilor islamiști, conform unei relatări a revistei The Washington Post. Al-Assad se alătură astfel unei liste lungi de dictatori care au ales calea exilului după ce și-au pierdut puterea, mulți dintre aceștia refugiindu-se în țări precum Rusia și Statele Unite.
Reamintim că lideri autocratici din Egipt, Libia, Tunisia, Yemen și acum Siria au fost înlăturați de la putere începând cu Primăvara Arabă din 2011, mulți dintre aceștia fiind uciși, încarcerați sau trăind în exil, așa cum este cazul lui Assad, care a primit refugiu din partea președintelui rus, Vladimir Putin.
Ferdinand Marcos, fost lider din Filipine, a avut parte de o viață luxoasă în exil după înlăturarea sa din 1986, locuind într-o vilă lângă Honolulu. În contrast, alți lideri ca Ben Ali din Tunisia și-au văzut averile dizolvate și au avut de făcut față acuzațiilor internaționale, așa cum a fost și cazul său, în Arabia Saudită.
Tunisia a confiscat și vândut multe dintre proprietățile și bunurile lui Ben Ali, dar nu a reușit să recupereze toate fondurile externe. El a murit în Jeddah, Arabia Saudită, în 2019. Alt dictator, Idi Amin din Uganda, a trăit la fel de modest în Arabia Saudită până la moartea sa în 2003, neîmpăcându-se niciodată cu pierderea puterii în 1979.
O altă figură notorie, Hissène Habré din Ciad, și-a trăit anii de exil în lux la Dakar, Senegal, înainte de a fi condamnat la închisoare pe viață pentru crime împotriva umanității într-un proces istoric din 2016. Habré a murit din cauza complicațiilor COVID-19 în 2021.
În schimb, Jean-Claude Duvalier al Haitei a trăit în exil forțat în Franța până în anul său de întoarcere în 2011, fiind arestat pentru delapidare și alte infracțiuni comise în timpul regimului său autoritar. Vremea luxului parizian s-a încheiat rapid pentru Duvalier, iar restul zilelor și l-a petrecut într-un hotel de lux în Port-au-Prince.
Syngman Rhee din Coreea de Sud s-a văzut forțat să trăiască în Hawaii până la moartea sa din 1965, trăind în condiții relativ modeste, după ce a fost înlăturat de la putere în 1960. Viața în exil nu a dus la întoarcerea sa în țară, cum ar fi dorit.
Dictatorii prefera de obicei să se adăpostească în statele aliate sau foste colonii care le oferă protecție, cum a fost cazul lui Marcos care a trăit în Hawaii datorită legăturilor cu administrația americană, în pofida acuzațiilor ce planau asupra regimului său.
Din această listă, Sheikh Hasina din Bangladesh a fugit în India din cauza protestelor violente care i-au răsturnat regimul în această vară, iar prezența sa acolo a complicat relațiile diplomatice ale Indiei cu restul lumii.