Autor: Theodora Sutiu

Jurnalist cu peste 14 ani de experiență în presa online, cât și în cea scrisă. Și-a început cariera la Acasa.ro în 2007, urmând ca un an mai târziu să lucreze la Prosport. Între 2009 și 2012 a făcut parte din echipa de Sport a cotidianului Adevărul. În ultimii trei ani a lucrat CANCAN.RO, Evenimentul Zilei și Jurnalul în departamentul Eveniment, unde a scris pe social, justiție și sănătate. A absolvit Facultatea de Istorie în 2006. Din copilărie și-a dorit să fie jurnalist sportive, avându-l ca exemplu pe Cristian Țopescu.

Astăzi, 25 martie 2022, vremea se va răci în toare regiunile țării, mai ales în Moldova, estul Munteniei și al Transilvaniei, unde local valorile termice se vor situa sub cele normale ale acestei perioade. Astfel, potrivit ANM, temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 7 și 17 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -6 și 6 grade. Cel mai frig va fi în depresiunile intramontane, spre -9 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare pe parcursul zilei în jumătatea de est a țării, unde pe arii restrânse se vor semnala precipitații slabe – mixte în zonele…

Read More

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la summit-ul extraordinar al NATO de joi, că întârirea prezenței aliate la noi în țară, la Marea Neagră și pe tot flancul estic, reprezintă un obiectiv important și pentru România. Prin aceste declarații făcute de la Bruxelles, Klaus Iohannis a salutat adoptarea Declarației Comune a Șefilor de Stat ai Alianței Nord-Atlantice, care presupune aducerea de noi trupe NATO, inclusiv în România, ca răspuns la implicaţiile agresiunii ruse în Ucraina, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.  Primele declarații ale președintelui Klaus Iohannis, după summitul NATO Totodată, Iohannis a evidenţiat necesitatea revizuirii structurale şi pe…

Read More

Recensământul a început acum o săptâmână și se pare că bate pasul pe loc. Unii nu știu să completeze formularul, alții pur și simplu refuză pentru că au senzația că autoritățile le vor fura datele personale. Totuși, autoritățile anunță că cei care nu doresc să participe la recensământ sau furnizează informații greșite că vor fi amendați aspru și vor fi nevoiți să scoată mulți bani din buzunar. 1. Recensământul este obligatoriu! Iată ce amendă riști să primești dacă nu completezi formularul Deși unii se opun sau nu le pasă, recensământul care a fost amânat un an din cauza pandemiei, e…

Read More

După 21 de ani de căsnicie, Mihaela Cernea, fosta solistă a trupei Class, a hotărât să divorțeze de Costin Craioveanu, pictorul vedetelor. Vestea l-a luat prin surprindere pe acesta din urmă căci a aflat despre separare din presă. Cea care a înaintat actele de divorț, după peste 20 de ani de iubire, a fost Mihaela Cernea. Având în vedere că nu i-a spus în față, Vlad Craioveanu a răbufnit pe Facebook, întrebându-se de ce artista a decis să divorțeze. Declarații șocante ale lui Costin Craioveanu, după ce Mihaela Cernea a cerut divorțul Costin Craioveanu și Mihaela Cernea au doi copii…

Read More

Bancul zilei. La fel cum se întâmplă în fiecare loc de pe această planetă, diferențele dintre oameni, fie că sunt etnice, de rasă sau pur și simplu de orice fel 🙂 au fost și sunt un izvor nesecat de umor. Primul banc al zilei de joi surprinde o întâmplare amuzantă care îi are ca protagoniști un țigan, un polițist și un „lăcătuș”. Țiganul fură 100.000 de lei și…continuarea extrem de amuzantă. Bancul zilei / Poliția prinde un țigan care furase 100 de milioane de lei „Poliția prinde un țigan care furase 100 de milioane de lei. Degeaba încearcă un polițist…

Read More

Joi, în cadrul summitului NATO de la Bruxelles, liderii Alianței Nord Atlantice au decis să trimită 40.000 de soldați pe flancul estic, împreună cu mijloace aeriene și navale, în contextul crizei din Ucraina.  Totodată, au stabilit și  înființarea a patru grupuri de luptă multinaționale suplimentare în Bulgaria, Ungaria, România și Slovacia. Potrivit declarației adoptate la finalul summitului, NATO condamnă invazia Ucrainei de către Rusia „în cei mai fermi termeni posibil” și ia atitudine în acest sens sporind securitatea la granițele țării conduse de Volodimir Zelenski. „Vom continua să luăm toate măsurile necesare pentru a proteja și pentru a apăra securitatea…

Read More

Laura Stoica a fost și este, fără nicio urmă de îndoială, una dintre cele mai frumoase voci feminine care au existat în România. Acum, la 16 de la moartea ei, mama artistei povestește cum îi ține în fiecare moment amintirea fiicei sale vie.  Mama Laurei Stoica își alină dorul de fiica ei, care a murit împreună cu iubitul ei într-un tragic accident de mașină, mărturisește că își alină dorul de fiica ei cu ajutorul fotografiilor, amintirilor și muzicii care nu lipsesc niciodată din casă. Ce ritual are mama Laurei Stoica să o țină „în viața”, la 16 ani de la…

Read More

Astrologii avertizează! Există în horoscop trei zodii care au capacitatea de a distruge viața în orice moment, mai ales atunci când te aștepți mai puțin. Iată de cine trebuie să te ferești, dacă viața fii aduce în față.  Aceste trei zodii din horoscop de obicei nu țin cont de sentimentele celor din jur. De cele mai multe ori, sunt în stare să calce în picioare dacă ceva nu le place sau îi împiedică să ajungă la scopul lor final, oricare a fi acela. 1. Trei zodii care îți distrug viața într-o clipă. Leu Nativii născuți în zodia Leu sunt foarte…

Read More

Povestea unei mame românce, care și-a găsit sfârșitul în timp ce încerca să își câștige existența în Germania, a ajuns cunoscută în întreaga lume. Ea a fost ucisă de un criminal în serie.  Luciana avea 41 de ani atunci când a murit și lucra ca ajutor de bucătar într-un restaurant din Mannheim, Germania. Tânăra mamă plecase din România să îi ofere fiicei sale un trai mai bun, dar, din păcate, fetița a rămas fără cea care i-a dat viață. Povestea româncei care a fost ucisă de un criminal în serie din Germania. Ce s-a întâmplat cu Luciana Luciana a fost…

Read More

Devotată în România cauzei copiilor născuți prematur, jucătoarea de tenis din România, Simona Halep, a pus mână pe trafalet și pensulă ca să ajute o familie săracă din Miami Gardens, un gest caritabil care a impresionat pe toată lumea. Între două antrenamente de la turneul de la Miami, unde urmează să joace în perioada 22 martie – 3 aprilie, ea și-a făcut timp ca să renoveze o casă a unei familii sărace unde, de obicei, se stabilesc refugiații plasați de autoritățile vamale americane. Simona Halep ajută o familie săracă din Miami cu munca fizică Simona Halep a pus „osul la…

Read More

Anchetatorii dublului asasinat din Iași, de la începutul lunii decembrie, ar putea folosi o metodă de investigare care a fost utilizată și în celebrul caz „Elodia”. Asasinatul și circumstanțele în care acesta s-a produs sunt încă învăluite în mister.  Autoritățile care se ocupă de anchetă anunță că una dintre metodele din celebrul caz „Elodia” va fi utilizată să scoată la lumină, cel mai probabil, vinovăția sau nevinovăția principalului suspect,  Ahmed Sami El Bourkadi. Asemănarea dintre cazul „Elodia” și cel al cuplului înjunghiat în Iași. Ce a declarat avocata Cea care a făcut publică informația legată de metoda împrumutată din cazul…

Read More

Dacă alte vedete din showbiz nu scapă de comentariile acide ale celebrei Bianca Drăgușanu, Cătălin Botezatu este la polul opus. Blondina are o relație foarte apropiată cu designerul și nu îi este rușine să o arate.  Zilele acestea, Cătălin Botezatu a acordat un interviu celor de la wowbiz.ro în care a vorbit printre altele despre Bianca Drăgușanu, una din cele mai apropiate persoane din viața lui. Care au fost de fapt, vorbele lui Cătălin Botezatu la adresa Biancăi Drăgușanu Așa cum era de așteptat, Cătălin Botezatu avut doar cuvinte de laudă la adresa ei, lăudând-o din toate punctele de vedere, afirmând…

Read More