Devotată în România cauzei copiilor născuți prematur, jucătoarea de tenis din România, Simona Halep, a pus mână pe trafalet și pensulă ca să ajute o familie săracă din Miami Gardens, un gest caritabil care a impresionat pe toată lumea.

Între două antrenamente de la turneul de la Miami, unde urmează să joace în perioada 22 martie – 3 aprilie, ea și-a făcut timp ca să renoveze o casă a unei familii sărace unde, de obicei, se stabilesc refugiații plasați de autoritățile vamale americane.

Simona Halep ajută o familie săracă din Miami cu munca fizică

Simona Halep a pus „osul la treabă” alături de alte două nume mari ale tenisului mondial, Fabio Fognini și norvegianul Casper Ruud. Cei trei au lucrat la amenajarea exteriorului casei care urmează să fie locuită de o familie aflată sub pragul sărăciei.

Dintre cei trei, Simona Halep a fost cea care a a luat pensula să definitiveze colțurile unei case: îndemânatică și atentă la detalii, mai ales pentru a întinde uniform culoarea. Ea le-a aratăt celor doi jucăori de tenis că are aceeași dexteritate ca și când ar lovi un rever în lung de linie.

„Este o experiență frumoasă să fiu astăzi aici. A trebuit să zugrăvesc, dar a fost plăcut și mă bucur că pot să fac parte la așa ceva. Înseamnă că toți trebuie să facem asta. Sper să facă toți oamenii care au posibilitatea să dea un mic ajutor.

Nu am făcut mare lucru dar mă bucur că sunt prezentă și că pot, totuși să fac ceva mic. Până acum nu am trăit o asemenea experiență, dar e prima oară și mă bucur…Cu Fabio tot timpul este amuzant și o atmosfera plăcută. Mă bucură că am fost cu el și chiar m-am simțit bine, a fost o dimineață placută” a declarat Simona Halep citată de jurnaliștii de la Prosport.

Simona Halep impresionează pe toată lumea! Iată ce gest minunat a făcut pentru copiii defavorizați
social media

Cu cine joacă azi Simona Halep şi Irina Begu în turul doi la Miami Open

Simona Halep, locul 19 WTA, şi Irina Begu, locul 70 WTA, vor evolua, joi, în turul doi al turneului de categorie WTA 1.000 Miami Open, au anunţat organizatorii.

Halep va evolua cu Daria Saville, 28 de ani, fostă Gavrilova înainte de căsătorie şi fostă numărul 20 mondial, în prezent pe locul 249 mondial, pe terenul 7, în jurul orei 23.00.

Partida dintre Halep şi Saville este al patrulea de pe acest teren, după două meciuri de simplu masculin şi unul de simplu feminin.

Irina Begu va juca în premieră, nu mai devreme de ora 2.30, contra sportivei din Belarus, Arina Sabalenka, principala favorită şi locul 5 mondial.