Autor: Theodora Sutiu

Jurnalist cu peste 14 ani de experiență în presa online, cât și în cea scrisă. Și-a început cariera la Acasa.ro în 2007, urmând ca un an mai târziu să lucreze la Prosport. Între 2009 și 2012 a făcut parte din echipa de Sport a cotidianului Adevărul. În ultimii trei ani a lucrat CANCAN.RO, Evenimentul Zilei și Jurnalul în departamentul Eveniment, unde a scris pe social, justiție și sănătate. A absolvit Facultatea de Istorie în 2006. Din copilărie și-a dorit să fie jurnalist sportive, avându-l ca exemplu pe Cristian Țopescu.

Faptul că Nadine a avut o copilărie nefericită, nu mai este niciun secret pentru nimeni. Totuși, vedeta TV a trăit alături de mama ei și clipe frumoase despre care acum își amintește cu emoție. Copilăria fără părinţi a lăsat semne adânci în sufletul lui Nadine care la doar șase ani a ajuns la un centru de plasament după ce mama ei a murit şi tatăl a plecat în Congo, ţara lui natală. Povestea lui Nadine. Cum a ajuns la orfelinat Bunica ei s-a văzut nevoită, pentru că nu avea bani să aibă grijă de ea, să o ducă pe Nadine…

Read More

Familia starului de la Hollywood, Bruce Willis, a anunțat, miercuri că actorul, în vârstă de 67 de ani, a decis să renunțe la meseria care l-a consacrat pentru că a fost diagnosticat cu o boală cruntă. Concret, Bruce Willis a fost diagnosticat cu afazie, o tulburare de limbaj cauzată de leziuni la nivelul creierului, care afectează capacitatea de a comunica, drept urmare să mai joace în filme este practic imposibil, informează site-ul revistei Variety. Bruce Willis renunță la actorie pentru că are afazie Contactat de jurnaliştii publicației amintite mai sus, agentul de presă al starului american nu a făcut declaraţii…

Read More

Bancul zilei. Trebuie să recunoaștem că din toate glumele pe care le zic românii, cele cu blonde sunt unele dintre cele mai amuzante. Femeile cu părul bălai au fost și sunt un izvor interminabil de umor. Mai toate bancurile cu blonde se bazează pe clișeul că aceste femei stau cam prost la capitolul…inteligență și sunt cam ușuratice. Cele două protagoniste de astăzi sunt puse într-o situație extrem de amuzantă. Iată despre ce este vorba. Bancul zilei. Ce s-a întâmplat cu cele două blonde din Caracal „Două blonde din Caracal discută după permisul de conducere: – Ei, cum a fost examenul…

Read More

Traian Băsescu, fostul președinte al României care până de curând a fost internat într-u spital din Bruxelles, după ce ar fi suferit un accident vascular cerebral, s-a întors acasă.  Fostului lider al statului i s-a făcut rău după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea, ceea ce însemnă că își va pierde toate beneficiile pe care le-a câștigat pentru că a fost președintele României. Traian Băsescu a fost externat. Au apărut și primele imagini cu el Noaptea trecută, Traian Băsescu a ajuns acasă, la vila de protocol, unde ieri, soția lui,…

Read More

Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunță că în ultimele 24 de ore, în România au avut loc nici mai mult, nici mai puțin de șase cutremure.  Primul, cu magnitudinea 3 grade pe scara Richter, a avut loc la 9:48, fiind urmat de un alt seism de 2,6 la 13:09, unul de 2,4 la 19:42 și unul de 2,7 la ora 21:53. Un alt seism, tot de trei grade, a avut loc la 22:19, urmat de un altul, cu aceeași intensitate, la 22:46. Toate au fost cutremure de adâncime, între 112 km și 138 km. Reguli de supraviețuire…

Read More

Agenția Națională pentru Meteorologie (ANM) anunță că astăzi, 31 martie, vremea va fi mai caldă decât în mod normal la această dată. Dar va ploua mai ales sub formă de aversă, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, pe arii relativ extinse în Oltenia, local în Moldova.  În Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, va ploua mai ales sub formă de aversă pe arii relativ extinse în Oltenia, local în Moldova, pe spaţii mici în Muntenia şi izolat posibil în Dobrogea. Pe crestele montane, trecător, vor fi şi ninsori şi lapoviţă. Pe alocuri, în special în vest, în nord-vest şi la munte, se vor…

Read More

După o perioadă de cinci luni în care viața lui a fost un coșmar, Alec Baldwin are, în sfârșit, motive să zâmbească. Hilaria, soția starului de la Hollywood este însărcinată cu cel de-al șaptelea copil al cuplului.  Partenera de viață a lui Alec Baldwin, a anunțat pe toată lumea despre venirea pe lume a bebelușului pe rețelele de socializare. Vestea vine la 5 luni după ce actorul a împușcat mortal o femeie pe platourile de filmare. Alec Baldwin va deveni tată pentru a opta oară Hilaria a dezvăluit, pe rețelele de socializare, că „bebelușul e o rază de lumină” în…

Read More

Jennie Fitzgerald, o femeie din din Norwich (Marea Britanie), a făcut o descoperire uimitoare, în timp ce participa la o acțiune de curățare a unei plaje, desfășurată pe 20 martie 2022.  Ceea ce se anunța o zi cât se poate obișnuită pentru britanică, s-a transformat în visul oricărui căutător de comori de pe această planetă. A văzut în nisip o cutie și când a deschis-o nu i-a venit să creadă ce se află în interior. Descoperirea șocantă făcută de o britanică pe o plajă De obicei, voluntarii care participă la genul acesta de acțiuni găsesc în nisip gunoaie, chiștoace de…

Read More

La nivel european, dacă este să ne referim la fenomenul bullying, România ocupă locul al treilea. Un studiu realizat recent, arată realitatea crudă pe care elevii din România o trăiesc în fiecare zi în locul unde ar trebui să se simtă cel mai în siguranță. Potrivit datelor din studiul menționat mai sus, Aproape 400.000 de elevi sunt amenințați cu bătaia și 220.000 sunt bătuți, în mod repetat, de colegi, la nivel național. Fenomenul de bullying este foarte răspândit în România Fenomenul de bullying, adică agresiunea sau hărțuirea fizică sau verbală, care se repetă pe o anumită perioadă și care implică…

Read More

Războiul de invazie pe care Rusia l-a început, acum mai bine de o lună în Ucraina, nu este nici pe departe terminat. Autoritățile din țara vecină României par să fie dispuse la orice fel de compromis, atâta timp cât la final voi ieși victoroși în fața armatei lui Vladimir Putin.  Informațiile publicate pe o rețea de socializare de Ioana, o tânără care s-a implicat activ în acțiunile umanitare destinate refugiaților, dar și a celor care nu au avut posibilitatea de a părăsi țara din diverse motive, scot la iveală o realitate cruntă despre modul în care autoritățile din Ucraina încearcă…

Read More

La petrecerea de unificare de la „Survivor”, TJ Miles a discutat cu băieții din echipa Războinicilor despre comportamentul lui Cătălin Zmărăndescu. Vorbele nu au fost de bine.  TJ Miles și Cătălin Zmărăndescu au avut, până ca luptătorul să fie eliminat de la „Survivor”, o relație cât se poate de controversată. Dacă la început au fost dușmani, spre final cei doi parcă începuseră să se înțeleagă. Se pare totuși că totul era, de fapt, o aparență. TJ Miles dă de pământ cu Zmărăndescu. Ce i-a reproșat Faimosul fostului luptător Se pare că TJ Miles este foarte nemulțumit de faptul că fostul…

Read More

Câte calorii au, de fapt, micii. Fară niciun fel de urmă de îndoială, micii sunt una dintre cele mai iubite mâncăruri la români, mai ales vara. Totuși, medicii avertizează că aceștia nu sunt foarte sănătoși și pot provoca probleme serioase. Chiar dacă sunt considerate delicatese, acest preparat atât de iubit în România poate fi o adevărată bombă calorică atunci când sunt consumat în exces. Iată câte calorii au 100, 200 sau 300 de grame de mici! Totul despre mici. Câte calorii conțin, de fapt 100 de grame de mici au 233 de calorii, 200 de grame de mici au 466…

Read More