Familia starului de la Hollywood, Bruce Willis, a anunțat, miercuri că actorul, în vârstă de 67 de ani, a decis să renunțe la meseria care l-a consacrat pentru că a fost diagnosticat cu o boală cruntă.

Concret, Bruce Willis a fost diagnosticat cu afazie, o tulburare de limbaj cauzată de leziuni la nivelul creierului, care afectează capacitatea de a comunica, drept urmare să mai joace în filme este practic imposibil, informează site-ul revistei Variety.

Bruce Willis renunță la actorie pentru că are afazie

Contactat de jurnaliştii publicației amintite mai sus, agentul de presă al starului american nu a făcut declaraţii suplimentare pe această temă decât cele comunicate de familie. Iată ce au transmis aceștia:

„Pentru minunaţii fani ai lui Bruce, noi, ca familie a lui, vrem să anunţăm că mult iubitul nostru Bruce s-a confruntat cu anumite probleme de sănătate şi a fost diagnosticat recent cu afazie, care îi afectează capacităţile cognitive. Ca urmare a acestui fapt, Bruce se va retrage din cariera de actor, care a însemnat atât de mult pentru el. 

Aceasta este o perioadă cu adevărat dificilă pentru familia noastră şi apreciem iubirea, compasiunea şi sprijinul vostru neîntrerupte. Vom trece prin aceste lucruri împreună, ca o familie unită, şi am vrut să anunţăm fanilor aceste lucruri, deoarece ştim cât de mult înseamnă el pentru voi şi cât de mult însemnaţi voi pentru el”.

Comunicatul de mai sus, mai precizează Variety, a fost semnat de actuala soţie a actorului Bruce Willis, Emma Heming Willis, precum şi de fosta lui soţie, Demi Moore, şi de fiicele starului american – Rumer, Scout, Tallulah, Mabel şi Evelyn.

Bombă în showbiz! Bruce Willis renunță la actorie pentru că este bolnav
Instagram

Ce spun specialiști despre boala lui Bruce Wills

Specialiştii de la Mayo Clinic, un spital celebru din Statele Unite ale Americii, precizează că afazia apare adeseori după un accident vascular cerebral sau după un traumatism cranian şi îl împiedică pe pacient să comunice în mod normal.

„Afazia poate să afecteze capacitatea oamenilor de a vorbi, de a scrie şi de a înţelege un limbaj, atât în formă orală, cât şi scrisă”, au explicat medicii americani.

Ea este rezultatul disfuncției centrilor limbajului de la nivelul cortexului și a ganglionilor bazali sau a cailor de conducere ce îi conectează pe aceștia. Funcția limbajului este localizată în special la nivelul lobului temporal postero-superior, lobului parietal inferior adiacent și conexiunii subcorticale dintre aceste regiuni – de obicei la nivelul emisferei drepte chiar și la persoanele stângace.

Lezarea oricăreia dintre părțile acestei regiuni triunghiulare (ex. prin infarct, tumoră, traumatism sau degenerescență) interfera cu un anumit aspect al funcției limbajului.

Prozodia (calitatea ritmului și intonatiei care adaugă semnificație limbajului) este de obicei infuentata de ambele emisfere dar uneori este afectată doar de disfuncția emisferei nondominante, se precizează pe site-ul medlife.