Autor: Ferentz Sebastian

Sunt Sebastian și încă de mic visam să învăț tainele jurnalismului și ale televiziunii. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, iar acum, zic eu, sunt pregătit să vă aduc cele mai prospete știri din domenii diverse.

Despărțirea dintre Oana Roman și Marius Elisei a avut repercusiuni asupra fiicei lor, Isa. Fetița celor doi este foarte afectată de faptul că părinții săi nu mai sunt împreună.  Pentru fiica Oanei Roman este cu atât mai greu cu cât era  obișnuită ca în permanență să-l aibă alături pe tatăl său. Văzând starea prin care trece fiica sa, Oana Roman s-a hotărât să apeleze la ajutor specializat, motiv pentru care Isabela merge la psiholog pentru a depăși mai ușor această perioadă dureroasă a vieții sale. Mai mult decât atât, se pare că cea care a dorit să vorbească cu o…

Read More

Nasrin Ameri și-a dat demisia în direct la „Star matinal” la finele anului 2021. Demisia sa venise la scurt timp după ce aceasta ar fi avut o altercație cu Simona Hapciuc. La mai bine de un an de când nu a mai avut emisiuni pe micul ecran, fosta prezentatoare a matinalului de la Antena Stars nu ar spune „nu” în eventualitatea în care să i se propună un proiect cu care să rezoneze întrutotul. Aceasta știe foarte bine ce-și dorește: un proiect pe sufletul său. Nasrin nu disperă că în acest moment nu este cooptată într-un proiect tv. Aceasta este…

Read More

Emisiunea „Mireasa” difuzată pe Antena 1 va avea parte de o schimbare chiar de la începutul săptămânii viitoare, de luni, 20 februarie. Fanii reality show-ului matrimonial au motive de bucurie, căci, producătorii le-au pregătit o surpriză telespectatorilor. Ei bine, de luni, emisiunea va începe la ora 14 și se va încheia la ora 16. Mai apoi, de la ora 16 la 17, Gabriela Cristea vine în fața telespectatorilor cu „Mireasa-măștile iubirii”. Așadar, Observatorul orei 16 iese din grilă! Locul știrilor va fi completat cu o oră în plus de „Mireasa”. „Mireasa-măștile iubirii”, o nouă extensie a emisiunii „Mireasa” Se pare…

Read More

Săptămâna viitoare va fi complicată pentru nativii din două semne zodiacale. Aceștia vor avea parte de dezamăgiri peste dezamăgiri la locul de muncă. Se vor confrunta cu probleme serioase la job, care ar putea avea consecințe negative. Descoperă semnele zodiacale în cauză. Care sunt cele două semne zodiacale care ar putea avea dificultăți la locul de muncă? Capricorn Capricornul este un semn harnic și serios din fire. În viață, munca este prioritatea lor. Viața lor personală trece întotdeauna în plan secund. În ciuda punctelor sale forte, nativul din acest semn va avea probleme serioase la locul de muncă săptămâna viitoare.…

Read More

Bancul zilei. Citirea bancurilor la final de săptămână poate fi o metodă simplă și plăcută de a ne îmbunătăți starea de spirit și de a reduce nivelul de stres, după o săptămână plină la locul de muncă. Este important să ne amintim că râsul poate avea un impact pozitiv asupra sănătății noastre mentale și fizice, iar citirea bancurilor poate fi una dintre modalitățile prin care putem aduce un strop de umor și bucurie în viața noastră. De asemenea, râsul poate reduce nivelul de cortizol, hormonul stresului, ceea ce poate avea un efect benefic asupra sănătății noastre în general. Când râdem,…

Read More

Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron este unul dintre cei mai importanți sfinți ai creștinismului. Acesta este cunoscut și sub numele de Sfântul Teodor Stratilat, datorită poziției sale de comandant militar în armata romană. Teodor Tiron este sărbătorit în fiecare an pe 17 februarie de către Biserica Ortodoxă și este recunoscut ca un martir al credinței creștine. Născut în secolul al III-lea, într-o familie creștină din regiunea Galiliei, Teodor Tiron a fost educat în tradiția creștină. În timpul domniei împăratului roman Dioclețian, care a ordonat persecutarea creștinilor, Teodor a refuzat să renunțe la credința sa și a fost arestat. În ciuda…

Read More

WhatsApp este o aplicație de mesagerie gratuită, disponibilă pe mai multe sisteme de operare. Inclusiv Android, iOS, Windows și Mac OS. Această aplicație permite utilizatorilor să trimită și să primească mesaje text, apeluri vocale și video, imagini și alte fișiere media. De asemenea, aplicația permite utilizatorilor să-și distribuiască locația cu alte persoane care au și ei instalată aplicația. Folosită la nivel mondial, aplicația este îmbunătățită în mod constant pentru ca utilizatorii săi să o folosească cât mai ușor. Compania „Meta” a anunțat că Whatsapp va beneficia în curând de o nouă funcție. Care este noua funcție WhatsApp? Dacă te-ai săturat…

Read More

Când ne vine cheful de a urmări un film, prietenul nostru, Netflix, ne este de mare ajutor. Dacă nu știi ce să urmărești în această seară,  în acest articol regăsești 3 filme au fost cele mai populare pe Netflix până la jumătatea acestei luni. Filmele lansate până la acest moment al lunii februarie s-au bucurat de succes, iar astăzi vă vom prezenta trei dintre aceste producții. Avem filme pentru toate gusturile, de la dragoste și lacrimi, până la science fiction și acțiune. Bloodshot Unul dintre cele mai vizionate filme este Bloodshot. Un thriller de acțiune în care joacă Vin Diesel.…

Read More

Părul necesită multă îngrijire pentru a preveni căderea, slăbirea și ruperea sa. Una dintre principalele metode de pus în aplicare este spălarea cu balsam. Dar acest lucru nu poate fi făcut cu orice produs, ci cu unul special. De aceea, astăzi vă vom arăta cum să preparați un balsam de casă cu fulgi de ovăz, care va da putere și vitalitate părului dumneavoastră. Un balsam de casă cu aceste caracteristici va fi cea mai bună decizie. Cerealele din care este compus au multiple beneficii pentru scalp. Ovăzul este o sursă importantă de nutrienți și multiple vitamine care aduc beneficii organismului.…

Read More

Potrivit astrologilor, două semne zodiacale vor fi binecuvântate de astre în perioada imediat următoare. Vor avea succes financiar, lucru care îi va bucura peste măsură. Descoperă pe substantial.ro dacă te regăsești printre semenele zodiacale pentru care se anunță doar vești bune. Care sunt cele acele semne zodiacale care vor avea parte de prosperitate financiară? Taur Dragi nativi din zodia Taur, ați fost foarte răbdători în ultima vreme și veți fi răsplătiți! Cu Jupiter în Berbec, este foarte posibil ca joi sau vineri să primiți o sumă frumușică de bani. Acest venit neașteptat vă va ajuta să achitați facturile restante, să…

Read More

Liviu Vârciu și Anda Călin formează un cuplu de câțiva ani de zile, iar pe parcursul acestora în viața lor de familie au apărut doi copii, o fată și un băiat. Cât despre începuturile relației dintre cei doi, Anda Călin mărturisește că nu s-a lăsat ușor cucerită. Anda Călin și Liviu Vârciu s-au cunoscut la restaurant. Primul pas spre cunoaștere a fost făcut de către Liviu Vârciu. Timp de câteva luni acesta i-a scris Andei, iar până aceasta nu a „cedat”, Liviu nici că nu s-a lăsat bătut cu una, cu două. Văzând că Anda Călin se lasă cu greu,…

Read More

Gabriela Cristea și Tavi Clonda sunt în culmea fericirii. Cei doi sunt părinții a două fetițe, Bella Margot Victoria, în vârstă de aproape 6 ani, și Thea Iris Selena de 3 anișori. Deși au vârste destul de fragede, fetele soților Clonda sunt pregătite să-și facă intrarea în lumea serialelor. Descoperă mai multe detalii pe substantial.ro. Tavi Clonda, soțul Gabrielei Cristea a declarat că va trebui să participe cu cele două fiice ale sale la un casting, existând șanse ca acestea să facă parte din distribuția unui serial. Momentan, acesta nu poate oferi mai multe detalii, însă, tot ceea ce poate…

Read More