Autor: Ferentz Sebastian

Sunt Sebastian și încă de mic visam să învăț tainele jurnalismului și ale televiziunii. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, iar acum, zic eu, sunt pregătit să vă aduc cele mai prospete știri din domenii diverse.

Cristina Ciobănașu a tunat și a fulgerat pe contul său de Instagram. Actrița din serialul „Adela” a avut un mesaj dur pentru cei ce îi urmăresc activitatea din social media. Aceasta este deranjată de faptul că internauții își dau cu părerea cu privire la relația sa de iubire. Oamenii sunt de părere că actrița nu ar fi fericită în prezenta relație pe care o are. De altfel, Cristina a dezvăluit că acesta este și motivul pentru care nu preferă să îl afișeze atât de mult pe iubitul său pe rețelele de socializare. Cristina Ciobănașu: „Dați unfollow..” De asemenea, actrița i-a…

Read More

În urmă cu câteva săptămâni, Elena Merișoreanu anunța că trebuie să fie supuse unei intervenții chirurgicale la picior. Ei bine, artista s-a răzgândit și va mai amâna o perioadă această operație. Se pare că motivul pentru care interpreta de muzică populară a luat această decizie este strâns legat de faptul că are evenimente programate și nu și-ar dori să le anuleze. „Mi-e rușine să-i refuz…” „Eu sunt la Cluj, imprim ceva cu Orchestra de aici, Transilvania și diseară vin cu avionul înapoi la București. Sunt bine, mă rog, urmează să mă operez la picior, dar în rest sunt sănătoasă tun,…

Read More

Înotul este unul dintre cele mai populare sporturi de la noi din țară. Pe lângă faptul că este distractiv, înotul este o modalitate excelentă de a vă menține în formă și de a rămâne sănătoși. Este o activitate care are multe beneficii pentru sănătatea fizică și mentală. Înotul este un antrenament grozav pentru că trebuie să-ți miști întregul corp împotriva rezistenței apei. Înotul este o activitate generală bună, deoarece: îți menține ritmul cardiac crescut, dar elimină o parte din stresul de impact asupra corpului tău construiește rezistența, forța musculară și fitness cardiovascular vă ajută să mențineți o greutate sănătoasă, inimă  și plămâni sănătoși tonifică mușchii…

Read More

Este dimineață, este sâmbătă, este în sfârșit prima zi de weekend!!! Această zi nu are cum să înceapă fără o porție zdravănă de râs.  Astăzi, 23 iulie 2022, v-am pregătit cele mai amuzante bancuri pe care trebuie să le spuneți și prietenilor în momentul în care vă întâlniți cu ei. Bancul #1 Maria era mioapă, dar prea vanitoasă ca să poarte ochelari și în plus foarte hotărâtă să se mărite. În cele din urmă și-a găsit un soț și a plecat în luna de miere. Când Maria s-a întors, mama sa a țipat îngrozită când a văzut-o, s-a repezit spre telefon și…

Read More

Sărutul oferă multe beneficii pentru sănătate, dar poate transmite și bacterii și viruși care cauzează boli. Bacteriile și virușii din saliva sau sângele unei persoane se pot răspândi către o altă persoană prin sărut. Unele boli se răspândesc mai ușor decât altele. Exemple de boli cauzate de viruși care pot fi transmise în timpul săruturilor includ: Răceli Acestea sunt cunoscute și sub denumirea de infecții ale tractului respirator superior.  Se crede că răcelile se răspândesc prin contact direct cu virusul. Puteți contacta răceala din picăturile din aer sau prin contactul direct cu secrețiile (lichide și mucoase) din nasul și gâtul persoanei infectate. Febra…

Read More

În urmă cu mai mulți ani, Andreea Tonciu era ironizată de către cei din jur din cauza nasului său mare. Vedeta a fost poreclită în fel și chip și jignită din cauza acestui lucru. Andreea mărturisește că nu-i plăcea cum arăta în trecut. Cu toate că în momentul de față sunt și guri rele care îi spun că mai bine nu s-ar fi operat, Andreea declară că n-ar mai putea trăi cu acel nas niciodată. Andreea Tonciu: „Era oribil..” https://www.tiktok.com/@momentedeinspiratie/video/7096198843024280838?_t=8U5N306qxbZ&_r=1 „Crede-mă, nu-mi plăcea cum arătam cu nasul acela. Față de cum arăt acum, vai, n-aș mai putea avea nasul acela.…

Read More

Cu siguranță, cel puțin măcar o dată în viață te-ai bucurat de o reușită și ai împărtășit-o celor dragi. Aceștia, la rândul lor s-au bucurat de succesul tău, însă, au făcut-o sincer? Se poate ca unii doar să fi mimat bucuria, iar în realitate să fie plini de frustrare. Prin urmare, pentru a sta departe de astfel de oameni egoiști, în acest articol vei regăsi zodiile care devin invidioase și frustrate văzându-i pe ceilalți fericiți. Taur Unul dintre obiectivele lor principale este să ducă o viață fără lipsuri, fericire și lux. Dar nu toată lumea își poate permite acest lucru. Prin urmare,…

Read More

În urmă cu câteva zile, Emily Burghelea a fost invitată în cadrul emisiunii „La Măruță”. În cadrul show-ului, Emily a dezvăluit un detaliu ce l-a lăsat mască chiar și pe prezentatorul emisiunii. Fosta concurentă a emisiunii „Bravo, ai stil” a dezvăluit că prezentatorul de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, Dani Oțil i-a făcut avansuri în trecut. Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu câțiva ani, pe vremea când atât Emily, cât și Dani Oțil nu erau implicați în relații sentimentale. Dani Oțil, avansuri către Emily Burghelea https://www.tiktok.com/@video.clipuri1/video/7123253331564317957?_t=8UDImFUAiNK&_r=1 „Spune numele unei vedete din showbiz-ul românesc care ți-a făcut avansuri și…

Read More

În urmă cu câteva zile, Andreea Bălan s-a întors în România. De mai bine de două luni de zile, artista a fost plecată alături de Andreea Antonescu în reality show-ul „America Express”. Nici bine nu s-a întors în țară, că vedeta este și pusă pe treabă. Andreea Bălan nu va merge în vacanță pentru a se odihni după această experiență, ci va cânta în acest weekend în mai multe orașe ale țării. Andreea Bălan: „Ne vedem la concerte..” Vezi această postare pe Instagram O postare distribuită de Andreea Balan (@andreeabalanofficial) „Hei dragilor, filmările la America Express s-au terminat.…

Read More

Sfântul Mucenic Foca a trăit pe vremea împăratului Traian. În momentul în care împăratul i-a trimis pe ostași să-l captureze, Sfântul înțelesese că îi venise sfârșitul. Fără a le dezvălui acestora adevărata sa identitate, Sfântul i-a primit pe aceștia în casa lui și i-a ospătat, promițându-le că îl va încredința lor pe creștinul Foca. Cât timp soldații dormeau, el a stat în grădină și s-a rugat lui Dumnezeu. A udat florile din grădină, ba chiar și-a săpat și mormântul. A împărțit celor sărmani de-ale gurii și haine. Când s-a făcut dimineață, le-a spus soldaților adevărul. Întrucât porunca împăratului era literă…

Read More

Prima zi a weekend-ului vine cu caniculă în aproape toată România. Zonele mai puțin ferite de acest val de căldură sunt litoralul și Delta, însă și aici disconfortul termic va fi ridicat, Maximele termice ale acestei zile vor fi cuprinse. Aerul va fi greu de respirat, indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. La munte, se va înnora la un moment dat pe parcursul zilei, cel mai probabil la orele amiezii și pe arii restrânse ar putea cădea câțiva stropi de ploi. În partea de est a României vor fi 33 de grade la Iași, 31 de…

Read More

Printre altele, coaja de banană poate fi folosită pentru îngrijirea corpului, ca ingredient de bucătărie, ca produs de îngrijire a grădinii și chiar pe post de produs de uz casnic. De pildă, coaja de banană îndepărtează tot praful care a fost înglobat în colțurile casei. Când vine în contact cu acesta, rămâne prins în particulele fine conținute în coajă și nu se mai poate depune pe alte suprafețe. Este interesant de menționat că pentru a scăpa de straturile groase de praf, trebuie să folosiți partea albă a cojii de banană. O infuzie de coajă de banană pentru a lustrui lemnul Ceaiurile și infuziile au…

Read More