Autor: Madalina Crețu Sfrijan

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

Carmen de la Sălciua este în prezent una dintre cele mai îndrăgite artiste din sfera muzicii de petrecere. Artista scoate hit după hot, iar piesele ei ajung rapid în trending pe Youtube. Deși se bucură de acest succes nebun, cântăreața se visează în viitor făcând cu totul altceva decât muzică. Ce job ar alege după cariera în muzică? Carmen de la Sălciua a fost invitată la unul dintre cele mai noi emisiuni realizate online. Moderatorul acesteia este nimeni altul decât renumitul preot antreprenor, Dinu Criste. Artista și-a deschis sufletul în fața interlocutorului și a vorbit despre viața personală fără perdea.…

Read More

Alex Bodi și-a lăsat iubita în România și a plecat de urgență în Spania,  unde familia lui locuiește. Milionarul și-a luat și fetița pe care o are cu Iulia Sălăgean în vacanță, pentru a se întâlni cu surioara ei, care trăiește acolo alături de mama ei. Vizita nu a avut doar acest scop ci și acela de a-i sărbători pe proprii părinți. Mama și tatăl lui Alex Bodi, împreună de 39 de ani Chiar dacă el a trecut deja prin două divorțuri, nu același lucru se aplică și în familia lui. Alex Bodi nu a avut noroc în mariaje, însă…

Read More

Ilie și Ioana Năstase surprind din nou cu legătura lor amoroasă. După ce au anunțat de mai multe ori, cu surle și trâmbițe că vor divorța, aceștia sunt mai apropiați ca niciodată. Cei doi au găsit se pare o cale comună pentru a face ca relația lor să funcționeze. Tenismenul a lăsat deoparte lucrurile care o deranjau pe partenera lui și s-a transformat într-un soț exemplar. Ioana și-a retras cererea de divorț În ultimii doi ani, Ioana Năstase a înaintat către tribunalul Constanța două cereri de divorț. De fiecare dată, la scurt timp, aceasta le-a retras, fără prea multe explicații.…

Read More

Anca Neacșu a surprins pe toată lumea atunci când a anunțat că va divorța de soțul ei. Vedeta și turcul Serkan Yaman au trăit o poveste de dragoste desprinsă din filme vreme de câțiva ani. Nimeni nu credea că cei doi se vor separa vreodată, mai ales datorită faptului că au trecut împreună prin diverse încercări ale vieții. Acum, după ce a pornit pe un nou drum, Anca a simțit nevoia să facă și o schimbare estetică în ceea ce o privește. Și-a schimbat nuanța părului Se spune că atunci când o femeie iese dintr-o relație, apelează la o schimbare…

Read More

Semințele de chia sunt promovate pe lista „superalimentelor” pe care le avem la îndemână în zilele noastre. Deși acestea nu au fost atăt de renumite până de curând, în prezent, vânzările acestui produs merg incredibil de bine. Totul pentru că cei care le încearcă se conving de multiplele proprietăți pe care acestea le au. Semințele de chia nu doar că sunt o sursă bună de proteine și grăsimi sănătoase ci pot înlocui și alte alimente. Compoziția cu semințe de chia care înlocuiește oul În zilele noastre, numeroase persoane se confruntă cu diverse intoleranțe la lactoză, ou sau alți compuși din…

Read More

Este celebră de mai bine de un deceniu și a rămas una dintre cele mai apreciate artiste din lumea muzicii de petrecere. Laura Vass are 33 de ani și arată spectaculos. Vedeta a avut întotdeauna trăsături aparte, însă cu ajutorul medicului estetician și-a adus și o serie de îmbunătățiri. Acum, artista care făcea furori alături de Sorin Copilul de Aur este complet schimbată. La ce intervenții a apelat Laura Brumă, pe numele ei real, a scris istorie alături de Sorin Copilul de Aur și Dan Bursuc, în lumea manelelor. Aceștia au scos ani de-a rândul, hit după hit, câștigând celebritatea…

Read More

Nu mai este deloc un secret faptul că Anamaria Prodan este o fire extrem de expansivă. Vedeta nu se sfiește să publice imagini îndrăznețe pe conturile de socializare. De data aceasta, impresara a reușit să atragă atenția cu o fotografie realizată în cadă. Dincolo de poza provocatoare, fanii acesteia vor să afle cine a stat dincolo de camera foto. Imaginea a apărut după izbucnirea scandalului cu Reghe de la Craiova Dacă fostul ei soț, trece prin momente dificile, Ana se bucură de viață mai mult ca oricând. Impresara este în prezent în Germania, la Hamburg, orașul de care Laurențiu Reghecampf…

Read More

Mihai și Elwira Petre și-au făcut bagajele și au plecat într-o nouă aventură a vieții lor. Cei doi parteneri au optat de data aceasta pentru a călători peste Ocean. Astfel, alături de prieteni apropiați, vedetele au ajuns tocmai în Miami. Cei doi au planuri de a se muta acolo? Mihai și Elwira au luat pe toată lumea prin surprindere atunci când au publicat imagini din America. Cei doi nu au dezvăluit ce excursie au de gând să bifeze în acest an, mai ales după experiența Asia Express care i-a ținut departe de România. Chiar dacă mulți ar considera că celebrul…

Read More

Astăzi cântă pe scenele din România, dar și din străinătate, însă în trecut a dus o viață la limita subzistenței. Connecte-r a trecut prin momente cumplite alături de cei dragi. Despre acestea, a povestit cât se poate de deschis în cadrul unui Podcast  realizat de părintele Visarion Alexa. Cât de greu a trăit artistul? Connecte-r are 38 de ani, s-a născut în București și provine dintr-o familie modestă. Ștefan Relu Mihalache, pe numele său real, a trăit alături de aceștia vremuri dificile ale vieții. Întreaga familie locuia într-un apartament modest de la periferie, iar veniturile membrilor erau puține. Artistul a…

Read More

Oriunde ai pune degetul pe harta României vei găsi obiective turistice deosebite, care aduc în țara noastră sute de mii de turiști. Unul dintre cele care ne fac cinste în ochii străinilor este localizat în Ardeal. Salina Turda este declarată monument istoric, însă asupra căruia mâna omului a creat un cadru spectaculos. S-a format pe locul unei mări Se crede că Salina Turda are la bază o mare care a existat acum mii de ani, a cărei apă s-a evaporat. În spațiul imens din subteranul Transilvaniei a rămas o bogăție extraordinară. Specialiștii susțin că dacă ar fi necesar, din această…

Read More

Biserica Neagră din Brașov constituie unul dintre monumentele etalon de la poalele Tâmpei. Edificiul are o istorie impresionantă, atrăgând anual mii de turiști din toate colțurile lumii. Fascinați de amplasamentul și structura ei, dar și de vechea orgă din interior, turiștii omit un detaliu vizual cu o încărcătură aparte. Pe una dintre lateralele monumentului există o statuie mică în jurul căreia s-a conturat o legendă înfricoșătoare. Copilul de pe Biserica Neagră, mărturie a unui eveniment tragic Biserica Neagră datează conform datelor oficiale din 1383 când a bazele i-au fost puse de către sașii din Brașov. În urma unei strângeri de…

Read More

Bucureștiul are o adevărată „artilerie” de lăcașuri de cult, adevărate oaze spre credință în mijlocul agitației cotidiene. Una dintre cele mai somptuoase și bine proporționate este Biserica Sfântul Elefterie din cartierul Cotroceni. Minunatul lăcaș de cult are o istorie aparte, purtând peste decenii amprenta vremurilor de restriște.Pe pereții acesteia stau pictate ca o mărturie, o serie de picturi realizate chiar de către Părintele Arsenie Boca. Pictură neobișnuită în altarul bisericii Părintele Arsenie Boca a fost considerat unul dintre cei mai mari mărturisitori ai credinței ortodoxe din perioada comunistă. Monahul a suferit prigoana acestora, a fost alungat din mănăstirea de la…

Read More