Spre deosebire de alte state, România este o țară binecuvântată cu mare, munte, delta, dar și cu ape balneoclinaterice. Din nefericire, nu toate au fost la fel de bine poziționate pe harta intereselor turismului. Mai nou însă, turiștii români și străini, redescoperă beneficiile apelor termale. De asemenea se bucura din plin și avantajele de a petrece un sejur într-o astfel de stațiune. Puțini știu însă că mai mult de un sfert din resursele balneare pe care Europa le are se regăsesc chiar în România. Nu mai puțin de 1300 de izvoare de apă minerală naturală pentru consum, dar și pentru…
Autor: Madalina Crețu Sfrijan
Laura Cosoi și soțul ei sunt tot mai aproape de momentul în care își vor ține cea de a treia fetița în brațe. Actrița mai are foarte puțin până va naște, iar ultimele zile sunt din ce în ce mai emoționante pentru ea. Dincolo de bebelușul cu numărul 3, Laura este o mămică dedicată și celorlalte două fetițe pe care le are.Ca în cazul oricărei femei însărcinate, vedeta s-a schimbat mult din punct de vedere fizic. Poate naște în orice moment Laura Cosoi are 40 de ani și se află pe punctul de a aduce pe lume al treilea copil.…
Deea Maxer și-a descoperit un nou drum în carieră. Pe lângă muzică și dans, vedeta a descoperit o nouă punte de a ajunge sus pe treapta profesională. Mai mult, noul domeniu îi aduce acesteia nu doar mulți bani în conturi ci și oportunități de călătorie. A cunoscut succesul rapid în acest domeniu Deea Maxer a intrat în industria cosmeticelor în urmă cu câteva luni. Într-un timp atât de scurt, artista a reușit să cunoască rapid ascensiunea profesională. Compania din care face parte se bazează pe network marketing, un domeniu destul de controversat în lumea afacerilor. Cu toate acestea, multe persoane…
Mihaela Rădulescu și Felix Baumgartner sunt împreună de câțiva ani, iar cei doi au pozat mereu în cuplul perfect. Vedeta a lăsat de înțeles că este răsfățată și iubită din plin de partenerul ei austriac. Recent, parașutistul a făcut un gest care ar lăsa loc de multe interpretări legate de relația lor. Bineînțeles, Mihaela a reacționat rapid după acest episod, într-un mod complet neașteptat. Felix Baumgartner s-a lăsat fotografiat alături de câteva prezențe feminine Iubitul Mihaelei Rădulescu a fost surprins într-o situație care ar face orice parteneră de viață, geloasă. Cascadorul s-a lăsat filmat și fotografiat alături de câteva domnișoare…
Cristina Spătar a lăsat deoparte România, stresul și grijile cotidiene și a plecat în Italia. Cântăreața se relaxează într-una dintre cele mai frumoase zone din sud-vestul țării: Positano. Vedeta nu a plecat singură în această călătorie ci alături de verișoara ei. La destinație, Cristina s-a întâlnit și cu sora ei care locuiește de ani buni în Italia. Se bucură de viață singură După un divorț dureros și o relație încheiată recent, Cristina se bucură de viață din postura femeii singure. Vedeta nu s-a mai afișat alături de vreun bărbat și cel mai probabil nu are de gând să facă acest…
Daniela Crudu i-a fost alături trup și suflet surorii ei în ziua nunții. Ana Crudu și partenerul ei, Adrian Neagu și-au unit destinele și în biserică. Cei doi au făcut anul trecut cununia civilă, urmând ca în acest an să aibă loc cea religioasă. Petrecerea a fost una senzațională, mai ales că invitații au avut parte de recitalul unui lăutar celebru. Daniela și Ana Crudu, apropiate și în ziua nunții Între Daniela Crudu și sora ei există o diferență de doar câțiva ani însă acest lucru le-a legat și mai mult. Cele două surori au fost mereu extrem de apropiate,…
O vacanță este cu siguranță binevenită în orice moment al anului, iar atunci când vine la pachet cu un super preț, totul pare desprins dintr-o viață ideală. Există numeroase posibilități de călători cu bani puțini, iar pentru acest lucru ai nevoie să te ghidezi după câteva aspecte. Mergi la munte în plin sezon estival Dacă prețurile de cazare în stațiunile montane pe perioada iernii ți se par exorbitante, ai o variantă bună de a le alege vara. Hotelierii de la munte sunt interesați să ocupe locurile de cazare, iar astfel, în extra-sezon alocă tarife extrem de mici. Astfel, pentru doar…
Turiștii au început să ajungă pe litoral, chiar dacă vremea a fost instabilă în ultimele două săptămâni. Litoralul românesc a cunoscut o dezvoltare uriașă în ultimii ani. Cu toate facilitățile de lux, în unități de cazare renovate sau chiar noi, hotelierii se confruntă cu un dezavantaj major. Lipsa personalului care să acopere munca pe diferite departamente a devenit o reală problemă. Astfel, operatorii din turism sunt dispuși să aducă forță de muncă din străinătate pentru a-și acoperi deficitul. Personal tânăr din Asia, Liban sau Ucraina Cetățenii străini care vor să lucreze pe litoralul românesc au la dispoziție o serie de…
Se apropie cu pași repezi concediul, iar grijile nu lipsesc nici măcar în astfel de situații. Chiar dacă ești cu gândul la plajele însorite, este important să iei pas cu pas pregătirile de vacanță. Un singur obiect de folos uitat, îți poate ruina întreaga stare de bine. Astfel, te poți ajuta de o listă unde să îți redactezi punctual tot ceea ce ai de făcut. Bagaje, asigurări, bani cash, medicamente, baterii externe, încărcătoare, sunt doar câteva dintre lucrurile de nelipsit în concediu. Atunci când pleci alături de cei mici, ecuația se schimbă complet. În bagaje trebuie neapărat să ai tot…
Mircea Radu este cu siguranță unul dintre numele cu rezonanță ale televiziunii anilor 2000. Fostul prezentator și-a câștigat simpatia românilor pentru totdeauna prin prisma proiectelor tv în care a fost implicat. După ani de-a rândul în care a apărut pe micul ecran, fostul prezentator și-a dorit o altă viață. Are o meserie despre care nimeni nu știa Mircea Radu a intrat în televiziune în anii ’90. Inițial, acesta a ocupat un loc la pupitrul știrilor TVR, însă ulterior, viața l-a purtat spre o altă destinație. Timp de 9 ani, acesta a prezentat una dintre cele mai urmărite emisiuni din România,…
Daniela Crudu sărbătorește cei 33 de ani cu o vacanță de vis. Fosta asistentă tv a ales o destinație spectaculoasă, unde se bucură din plin de soare, mare, dar și de peisaje desprinse din altă lume. Vedeta s-a lăsat fotografiată într-un astfel de cadru, purtând o ținută provocatoare. Cu siguranță, imaginile îndrăznețe i-au făcut pe mulți bărbați să viseze departe. Bruneta arată mai bine ca oricând Daniela Crudu a lăsat deoparte lumina reflectoarelor si s-a concentrat mai mult pe propria persoană. Astfel, vedeta a bifat o serie de îmbunătățiri estetice care au ajutat-o să arate așa cum a visat mereu.…
Andreea Raicu traversează o etapă dificilă a carierei. Chiar dacă totul părea să meargă strună în cazul ei, mai ales pe plan profesional, nu ar fi deloc așa. Fosta prezentatoare a dezvăluit ce se întâmplă în acest moment cu firma pe care o conduce. De altfel, Andreea a recunoscut și cât îi este de greu să treacă prin astfel de clipe. Vedeta vrea să rămână o luptătoare După ani de terapie și lucru cu propriile emoții și percepții, Andreea poate culege roadele acestei munci. Fosta prezentatoare susține că deși se află într-o fază delicată pe plan profesional nu acceptă nereușita.…