Mircea Radu este cu siguranță unul dintre numele cu rezonanță ale televiziunii anilor 2000.

Fostul prezentator și-a câștigat simpatia românilor pentru totdeauna prin prisma proiectelor tv în care a fost implicat. După ani de-a rândul în care a apărut pe micul ecran, fostul prezentator și-a dorit o altă viață.

Are o meserie despre care nimeni nu știa

Mircea Radu a intrat în televiziune în anii ’90. Inițial, acesta a ocupat un loc la pupitrul știrilor TVR, însă ulterior, viața l-a purtat spre o altă destinație.  Timp de 9 ani, acesta a prezentat una dintre cele mai urmărite emisiuni din România, ale tuturor timpurilor: Din Dragoste. Proiectul tv i-a adus acestuia numeroase satisfacții, însă, cu toate acestea, la un moment dat totul s-a încheiat. După ani, Mircea s-a întors la TVR, unde a mai prezentat o perioadă jurnalul de seară. Din nefericire, a renunțat și la acest angajament, astfel că, a decis să facă o schimbare.

Oferă consultanță juridică

Mircea Radu a absolvit Universitatea Tehnică de Construcții din București, însă nu a profesat în domeniu. După televiziune, acesta a găsit o altă sferă de activitate care i-a atras atenția. Mai exact, fostul prezentator oferă consiliere juridică. În perioada pandemiei, programul lui s-a desfășurat doar online.

S-a mutat la Piatra Neamț

Mircea Radu locuiește în prezent la Piatra Neamț, într-o oază de liniște. Chiar dacă nimeni nu ar fi crezut, fostul prezentator a lăsat în spate agitația Capitalei pentru a locui la casă. Acesta și-a construit un adevărat colț de Rai, de care se bucură alături de familie.

Dacă nimeni nu și l-ar fi închipuit pe renumitul prezentator făcând treburi gospodărești, acest lucru chiar se întâmplă.

Mircea și-a descoperit două noi pasiuni, cu această ocazie:gătitul și fotografia.

Sursa foto: Instagram

Fostul prezentator realizează preparate spectaculoase. Acestea sunt așezate în farfurie mai ceva ca la restaurantele cu stele Michelin. Mircea își exersează calitățile de fotograf pozând spectacolul din farfurii.