Autor: Madalina Crețu Sfrijan

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

Biserica Ortodoxă Română a realizat recent prin prisma  Consiliul Naţional Bisericesc, o trecere în revistă a ajutoarelor umanitare realizate în ultimul an. Printre acestea se numără și cel care a vizat situația critică a refugiaților ucraineni. Ca un raport-sinteză, acesta a reflectat ajutorul pus la dispoziție de eparhiile BOR. De asemenea și cele întreprinse prin prisma Federației Filantropia. BOR, sprijin substanțial pentru refugiații de război Aceasta din urmă are la bază mai multe departamente sociale din cadrul eparhiilor Patriarhiei Române. În suna totală comunicată de BOR nu a fost inclus și ajutorul financiar pe care parohiile și mănăstirile din țară…

Read More

Numărul deceselor din Turcia a atins o cifră de neimaginat: peste 21.000 de suflete. Trupurile acestor oameni au fost găsite fără suflare printre maldărele de moloz lăsate în spate de cutremur. Inclusiv la această oră se caută în continuare posibili supraviețuitori printre ruine. Echipe de salvatori din mai multe state, printre care și România, sapă în mod constant printre dărâmături. Numărul deceselor crește, speranțe puține pentru a mai fi găsiți supraviețuitori La începutul acestei săptămâni o zonă a Turciei, precum și o parte din Siria au fost zguduite puternic de două cutremure. Magnitudinea celor două seisme a fost de 7,8…

Read More

Scandalul trupei A.S.I.A ajunge la alt nivel după ce a fost anunțată relansarea formației pe piața muzicală. Noul proiect nu o include și pe Irina Nicolae, una dintre fostele membre ale acestuia. Dezamăgită de atitudinea fostelor ei colege de trupă, artista este decisă să asiste la concert din public. Scandalul trupei  A.S.I.A i-a surprins pe fani În urmă cu câteva zile, Sorana Darclee, una dintre membrele formației anunța în mediul online că în curând trupa  A.S.I.A va susține un concert aniversar. Mai mult, dincolo de acest eveniment se pregătește și reunirea trupei. Astfel, alături de Adrian Ordean, cel care a…

Read More

Cutremurele din Turcia care au lăsat în spate un dezastru și au răpit multe vieți omenești ridică scenarii în multe state. Toată lumea se întreabă cum ar face față locuințele unui astfel de seism. În România, situația nu este una deloc roz în acest sens. De altfel, Capitala noastră poate fi arătată cu degetul de celelalte state europene drept cea care are cel mai mare risc seismic. Această realitatea a creat în ultimele ore vâlvă între politicieni. Gabriela Firea, fostul edil al Capitalei, sare la gâtul actualului primar, Nicușor Dan. De asemenea, Gabi Firea a afirmat că Bucureștiul este pe…

Read More

Budincile sunt variantele pe care le poți alege pentru bebelușul tău, imediat după supe și ciorbe. Cu o consistență cremoasă, acestea nu doar că sunt delicioase ci și ușor de ingerat și digerat. Alege tipurile de budinci care conțin legume, dar și carne. De asemenea, variantele dulci sunt opțiuni la fel de bune. Iată două rețete de acest gen, pe care bebelușul tău le va adora. Budinci cu dovlecel Pentru prima rețetă ai nevoie de : -Dovlecei 300 g; -caşcaval 30 g; -ou 1 buc; -smântână 30 g; -făină 15 g; -unt 10 g; -pesmet 5 g; -sare 2-3 g,…

Read More

Cursul valutar este actualizat de luni până vineri de Banca Națională a României. Cotațiile principalelor valori comunicate astăzi arată scăderi importante. Astfel, euro, dolarul și francul elvețian au înregistrat scăderi față de cursul de ieri. În același timp, lira sterlină a crescut cu câteva procente față de ieri. Gramul de aur se depreciază astăzi cu câteva unități. Conform noului curs valutar și leil românesc se depreciază astăzi. Curs valutar 9 Februarie pentru Euro Banca Națională a făcut publică după ședința de astăzi, cotația monedei euro. Aceasta a ajuns în prezent la 4,8900 lei. Conform raportului de astăzi, euro a scăzut…

Read More

Un pui crispy pregătit ca la carte va fi în mod clar adorat de toată lumea. Atât cei mici cât și cei mari deopotrivă, preparatul este în topul preferințelor. Multe persoane se feresc însă să consume puiul crispy de la restaurant. Totul din cauza modului acestuia de pregătire. De cele mai multe ori, acesta este prăjit în ulei, după ce a fost decongelat în prealabil. Pui crispy la cuptor Rețeta de pui cripsy se realizează foarte ușor cu puține ingrediente. De altfel, timpul de pregătire este unul mic. Pentru a pregăti deliciosul pui cripy la tine acasă ai nevoie de:…

Read More

Pierderea în greutate este un proces care implică în mod clar mult mai mult decât alimentația și sportul. De altfel, se poate întâmpla să faci totul ca la carte pentru a slăbi însă rezultatele să nu fie cele așteptate. În astfel de momente este ideal să nu abandonezi lupta și să identifici cauzele care stau în calea deblocării kilogramelor de pe cântar. Una dintre cele mai întâlnite cauze care te împiedică să slăbești nu are legătură cu numărul caloriilor ci cu rezistența la insulină. Rezistența la insulină te împiedică să slăbești Lupta cu kilogramele în plus nu este niciodată ușoară,…

Read More

Aportul de fructe pe care trebuie să îl aduci zilnic în organismul tău este extrem de important. De altfel, în goana după a obține un corp ideal, numeroase persoane aleg să consume fructele ca pe o masă. Mai mult, acestea sunt deseori transformate în smothie-uri de fructe care înlocuiesc mesele și care par o adevărată porție de sănătate. Ei bine, nu este chiar așa. Cum ar trebui să consumi fructele în mod corect Fructele ar trebui să facă parte zilnic din meniul complet pe care îl consumăm. Acestea ar trebui abordate precum o gustare, nicidecum ca un fel de bază.…

Read More

În mod clar, românii sunt extrem de selectivi atunci când vine vorba despre restaurantele pe care le aleg. Bucureștiul abundă de locații care se întrec în decoruri și meniuri exclusiviste. De altfel, prețurile sunt și ele pe măsură. Când vine vorba însă de locurile în care consumatorii nu au acces, respectiv bucătăria, nu toate locațiile ar mai fi catalogate la „5 stele”. Este și cazul unui lanț de restaurante de lux din București în care inspectorii ANPC au descoperit o mizerie cruntă. Imaginile din bucătăria unui restaurant exclusivist din București, plină de mizerie, postate în online de președintele ANPC În…

Read More

Oana Roman nu are parte de liniște nici după separarea de fostul ei partener. Vedeta are o nouă apăsare pe suflet, iar aceasta are legătură cu mama și sora ei. Influecerița o acuză pe Catinca Roman că nu vrea să meargă în vizită la cea care i-a dat viață. Deși aceasta a declarat contrariul, Oana Roman nu a mai suportat și a răbufnit în mediul online. Oana Roman susține că mama ei „urlă noaptea să își vadă fata” Mioara Roman se află internată de mai bine de un an într-un centru de îngrijire pentru persoane vârstnice. Oana Roman a luat…

Read More

Contextul cutremurelor din Turcia a creat se pare o conjunctură prin care infractorii pot acționa. Folosindu-se de pretextul solidarității, aceștia inițiază apeluri și cer bani pentru sinistrații  din Turcia. Câțiva profesori din România au trecut deja prin această situație. Apeluri telefonice pentru „solidaritate” În mod cert nu ai cum să nu fi înduioșat de situația critică prin care cetățenii turci și sirieni trec în acest moment. Un astfel de context însă poate fi folosit, aparent și pentru ilegalități. S-ar fi întâmplat în România în ultimele ore, când mai multe cadre didactice ar fi primit telefoane în care erau îndemnate să…

Read More