Autor: Bumbeneci Diana

O elevă din localitatea clujeană Bobâlna a căzut în această dimineaţă de la un geam al şcolii la care învaţă. După ce martorii au văzut-o şi au sunat la 112, salvatorii de pe ambulanţă i-au acordat îngrijiri medicale, iar atunci au găsit anumite semne care i-au şocat. Fata prezenta urme de violenţă pe corp şi pe mâini. Autorităţile au anunţat imediat Protecţia Copilului, iar starea fetei este acum stabilă. Din fericire, aceasta a scăpat cu viaţă. Anchetatorii au luat în calcul şi varianta unei posibile sinucideri, aflându-se că acasă la copilă situaţia este una de coşmar. Părinţii fetei vor fi…

Read More

În perioada 5-7 iunie, Bucureştiul va găzdui cel mai mare festival de muzică electronică. Festivalul va avea cinci mari scene şi se va desfăşura în tot parcul Izvor. SAGA este numele primului festival de acest gen organizat în Bucureşti, iar anul 2020 vine cu prima ediţie şi cu o serie de artişti cunoscuţi la nivel mondial. Primele confirmări ale marilor artişti la SAGA Festival 2020 sunt: Don Diablo, Disclosure, Sister Bliss Faithless, Marshmello și Meduza. Mai sunt zeci de artişti pe listă, însă vor continua să confirme, iar în prima perioadă a anului deja vor publica lista oficială a participanţilor.…

Read More

O hală industrială a fost cuprinsă de flăcări în această dimineaţă în Câmpia Turzii din Judeţul Cluj. Tot acoperişul clădirii a fost mistuit de un incendiu puternic, flăcările manifestându-se pe o suprafaţă maximă de 4000 de metri pătraţi. Pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj acţionează cu mai multe autospeciale dotate cu apă şi spumă. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar riscul propagării incendiului nu există.

Read More

Ministerul Finanțelor Publice a transmis nivelul accizelor pentru anul 2020. Acestea au crescut, iar asta se va reflecta în prețuri. Cum cresc accizele: Acciza la bere crește de la 3,4 lei/hectolitru/1 grad Plato, la 3,53 lei Tutun urcă de la 483,74 lei/1000 țigarete, la 500,8 lei Benzina cu plumb urcă de la 2.339 lei/1000 litri, la 2428 lei. Benzina fără plumb crește de la 2038 lei/1000 litri, la 2.116 lei Motorină, de la 1896 lei/1000 litri, la 1968 lei.

Read More

Deputatul PSD Eliza-Mădălina Peţa-Ștefănescu vorbeşte despre cea mai actuală problemă a României, aceea a pădurilor. Aproape 38 de milioane de metri cubi de lemn se taie anual în România, iar jumătate reprezintă tăieri ilegale, însă deputatul contrazice această teorie spunând că informaţia este demontată atât de institutul de Cercetări Agricole şi Silvice, cât şi de Academia de Studii Agriole şi Silvice. Aceasta mai spune şi că problema pădurilor discutată din perspectiva PNL este doar „o nouă încercare grosieră de a manipula cetăţenii”. „Situaţia pădurilor din România nu este una roz, iar asta o ştim foarte bine cu toţii. Însă trebuie…

Read More

Sindicatele au respins reforma pensiilor prezentată miercuri. Premierul Edouard Philippe a anunţat că o hotărâre actuală nu se aplică decât oamenilor născuţi în 1975. Astfel, greva din Franţa va continua, iar transporturile publice din Franţa sunt paralizate până vineri cel devreme. „A venit timpul pentru sistemul universal. Cel al regimurilor speciale s-a încheiat” a spus premierul francez Edouard Philippe. Sindicatele nu sunt convinse de această concesie și au anunțat prelungirea grevei, iar acum sunt aşteptate paralizări  în circulaţia feroviară, urbană şi interurbană, în reţeaua rutieră, precum şi în orarul zborurilor aeriene.

Read More

Miercuri, 20 de oameni au fost arestaţi de poliţiştii danezi şi acuzaţi de terorism. Aceştia sunt suspectaţi că ar fi vrut să cumpere mai multă muniţie şi explozibil. Se pare că toate acţiunile lor au fost inspirate din ideologii militante ale statului islamic, iar aceste idei suspecte au dus la deschiderea unui dosar penal şi la descinderi în toată ţara. Scopul autorităţilor este ca să ţină permanent sub supraveghere aceste tentative, deoarece din 2015 nu au mai fost atacuri islamiste.

Read More

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă cod galben în mai multe judeţe, majoritatea zonelor fiind acoperite de ceaţă cu reducerea vizibilităţii până la 50 de metri şi formare de gheaţă, ceea ce poate provoca grave probleme de circulaţie pentru şoferi. Vă prezentăm judeţele afectate de condiţiile meteo: Județul Arad: Pecica, Chișineu-Criș, Nădlac, Curtici, Macea, Zimandu Nou, Șimand, Semlac, Sintea Mare, Șeitin, Iratoșu, Șofronea, Grăniceri, Socodor, Peregu Mare, Pilu, Dorobanți; Județul Timiş: Sânnicolau Mare, Dudeștii Vechi, Cenad, Teremia Mare, Sânpetru Mare, Tomnatic, Saravale, Beba Veche, Valcani; Județul Bihor: Oradea, Salonta, Săcueni, Valea lui Mihai, Sânmartin, Tinca, Diosig, Oșorhei, Batăr, Ciumeghiu, Nojorid, Șimian,…

Read More

Cazul Caracal scoate la iveală tot mai multe informaţii şocante, de la o zi la alta. În această seară, o informaţie a zguduit mass media din România, mai exact posibilitatea ca mai mulţi jurnalişti să fie implicaţi în acest caz. Este vorba de Victor Ciutacu, Mihai Gâdea, Sorina Matei sau Marius Tucă, aceştia având ca temă o posibilă chemare la poliţie. Totul se întâmplă din cauza unei plângeri depuse de Sorinel Vasilcă, fostul șef al STS, pe numele lui Alexandru Cumpănașu. Fostul şef al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale susţine că Alexandru Cumpănaşu ar fi făcut presiuni permanente pentru ca el…

Read More

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat  astăzi decretele privind retragerea decorațiilor pentru politicienii şi persoanele deţinătoare de funcţii importante care au dosare penale. Decretele au fost publicate imediat pe site-ul preşedinţiei, aşa că iată lista ruşinii! Astfel, în temeiul prevederilor art.100 din Constituția României, republicată, ale art.17 din Ordonanța de Urgenţă a Guvernului nr.11/1998 pentru reinstituirea Ordinului Naţional „Steaua României”, aprobată prin Legea nr.77/1999, precum şi ale art.51 lit. a din Legea nr.29/2000 privind sistemul național de decorații al României, republicată, i-a fost retras: Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce, conferit prin Decretul  nr. 960 din 28 noiembrie 2002,…

Read More

Tupeul unor oameni lasă de dorit, mai ales când vine vorba despre cea mai actuală problemă în România: mita! O cetăţeană ai cărei băieţi sunt acuzaţi de răpire, i-a oferit șefului de post din comuna clujeană  Bonțida o sumă de 10.000 de lei pentru ca poliţia să  o fată răpită și sechestrată de băieții ei să își retragă plângerea. Femeia a fost dată în vileag, iar la ora actuală este dată în judecată pentru luare de mită. Tentativa de mituire a poliţistului din Bonțida a fost publicată pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne: „- Șefule, de ieri vreau…

Read More

Premierul Ludovic Orban a anunțat imediat după învestirea în funcţie că va schimba toţi prefecţii şi subprefecţii aleşi în timpul Guvernului Dăncilă. Între timp, toate aceste proiecte de demitere au fost puse în aplicare, iar marţi s-a decis demiterea unui număr record de politicieni. În ședința de ieri cabinetul lui Orban a luat decizia de a demite din funcții 35 de prefecți și 11 subprefecți. Printre politicienii eliminați din funcții se numără și prefectul municipiului București. Potrivit hotnews, Aceasta este lista cu prefecții și subprefecții schimbați: *Județul Argeș- Dragnea Emilian *Județul Bacău- Ivancea Valentin *Județul Bihor- Mihaiu Ioan *Județul Bistrița-Năsăud-…

Read More