Autor: Arteni Denisa Mădălina

Sunt o persoană liniștită, sociabilă și ambițioasă. Îmi place ideea de a livra informații necunoscătorilor, ador să ascult poveștile oamenilor și să ofer ajutor atunci când mi se cere.

Dani Mocanu a ajuns unul dintre cei mai de succes artiști, iar melodiile lui au rupt topurile muzicale încă de la momentul în care s-a lansat. Cu toate acestea, Dani Mocanu nu a trăit o viață tocmai ușoară, iar melodiile lui sunt inspirate din experiențele sale din copilărie.  Dani Mocanu este una dintre cele mai cunoscute personalități din România la ora actuală. Este cunoscut pentru caracterul său diferit si modul în care își abordează cariera. Melodiile lui sunt ascultate de tineri din toată țara, dar și din Occident. Unele cântece interpretate de artist au avut și un impact negativ asupra…

Read More

Simptomele chisturilor ovariene nu sunt ușor de identificat, mai ales că semnalele sunt frecvent vagi sau ignorate de majoritatea femeilor. În momentul în care un chist ovarian se mărește sau se rupe, pot apărea tot felul de simptome, unele mai ușoare, altele moderate sau chiar severe. Iată care sunt cele 10 semne ce pot indica existența unui chist ovarian! Simptomele chistului ovarian Ovulația, endometrioza și boala inflamatorie pelvină sunt cele mai întâlnite cauze ce stau la baza dezvoltării unui chist ovarian. De cele mai multe ori, chisturile ovariene sunt de mici dimensiuni și nu dau simptome, fiind descoperite întâmplător, în timpul unui…

Read More

Irina Deaconescu este una dintre cele mai cunoscute influenceri din România. Având în vedere timpul pe care îl petrece în mediul online, vloggerița Irina Deaconescu îi consideră pe urmăritorii săi drept o a doua familie. Așadar, la scurt timp după ce a adus pe lume a doua sa fetiță, vedeta nu a ezitat o clipă și a dat de veste și prietenilor virtuali de pe rețelele de socializare. Iată primele imagini cu micuța, dar și numele ales pentru aceasta! Irina Deaconescu a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă sâmbătă, 26 martie, cu doar câteva zile mai devreme decât medicii…

Read More

Elena Chiriac a devenit cunoscută după ce a ajuns în finala show-ului „Ferma”. Tânăra s-a luptat cu Augustin Viziru pentru marele premiu, însă competiţia a fost câştigată de actor. În prezent, bruneta se luptă în Republica Dominicană pentru merele premiu „Survivor România”. Tu știi cine este și ce studii are fata care a impresionat încă de la prima apariție. Elena Chiriac este o tânără în vârstă de 20 de ani. Are 1.73 m înălțime și este sportivă de performanță, în trecut devenind campioană multinațională la Taekwondo. S-a născut în București, dar în prezent locuiește la Londra, alături de mama ei,…

Read More

În prezent, Inna este una dintre cele mai cunoscute figuri ale industriei muzicale din România! Încă de la început a fost o artistă foarte iubită, iar fanii au avut ocazia să o vadă evoluând și maturizându-se. În cei 14 ani de activitate, cântăreața a devenit o femeie sigură pe sine, însă nu a ezitat niciodată să recunoască că nu a fost întotdeauna așa. Inna și-a făcut debutul în muzică în momentul în care avea doar 22 de ani. S-a născut într-o familie simplă din Mangalia, însă a iubit de mică muzica și scena. Drumul său în viață nu a fost deloc ușor,…

Read More

Trupa Genius provoacă tuturor celor tineri nostalgie. Acordurile muzicii lor au avut un real succes în urmă cu mai bine de 20 de ani. Chiar și acum, de  la unele petreceri, nu lipsesc melodiile cu ritmuri dance din trecut. Totuși, membrii trupei Genius nu s-au mai reunit, ci au ales drumuri diferite. Oana, solista trupei, de exemplu, a trecut printr-o schimbare radicală de look și are alte ocupații în prezent. Oana, solista trupei Genius, de nerecunoscut Trupa Genius a luat naștere datorită unor tineri pasionați de muzică. Doi băieți și o tânără din Timișoara revoluționau muzica românească în anul 1996.…

Read More

Indiferent dacă îți face plăcere sau o faci doar pentru a îi enerva pe cei din jur, acest obicei urât se încadrează în aceeași categorie de obiceiuri și ca scobitul în nas și datul pleoapelor peste cap. Este un obicei foarte des întâlnit, folost ca o metodă pentru a te detensiona în anumite situații. Dar ce se întâmplă cu încheieturile noastre atunci când le trosnim? Este oare calea către acele afecțiuni ortopedice grave despre care te-au avertizat părinții atunci când erai mică? Conform informațiilor oferite de Harvard Health Publishing, trosnirea oaselor nu are probabil niciun efect de creștere a riscului…

Read More

Te-ai întrebat vreodată cum ar arăta limba română fără expresii sau proverbe? Cu siguranță, conversațiile ar fi plictisitoare, cu un limbaj de lemn și fără strălucire. Dar spre norocul nostru, limba română este plină de expresii, împrumutate și din alte civilizații, dar și proverbe 100% românești, unele transmise din moș strămoș, încă de pe vremea dacilor. Tu știi de unde vine expresia „aiurea în tramvai”? „Nu mai vorbi aiurea-n tramvai !”, zicematunci când cineva exagerează sau vorbește prea mult, ori fără sens. Este o expresie din moș strămoș, o folosim de când ne știm, însă nu îi cunoaștem cu exactitate…

Read More

Fotografiile au fost făcute când Solar Orbiter se afla la o distanţă de aproximativ 75 de milioane de kilometri, la jumătatea distanţei dintre lumea noastră şi stea, anunţă Agenţia Spaţială Europeană. Imagini surprinzătoare cu Soarele Telescopul de înaltă rezoluţie al European University Institute face fotografii cu o rezoluţie spaţială atât de mare încât, la acea distanţă apropiată, este necesar un mozaic de 25 de imagini individuale pentru a acoperi întregul Soare. Realizate una după alta, imaginea completă a fost surprinsă pe o perioadă de mai mult de patru ore, deoarece fiecare mozaic durează aproximativ 10 minute, inclusiv timpul pentru ca…

Read More

Pauza într-o relație de cuplu poate fi o soluție pentru parteneri când amândoi sunt de acord cu această soluție. Mai mult, aceștia trebuie să-și ia angajamentul ca pe perioada acesteia să lucreze la acele aspecte care, în prezent, afectează interacțiunile dintre ei.  Ce capcane poate să ascundă această pauză și când poate deveni o problema mai mare pentru cuplu? Te afli într-o relație cu actualul partener sau actuală partenera de câțiva ani. Nu eșți mulțumit sau mulțumită cu relația actuală, dar nici nu vrei sau nu poți pune punct. Așa că te-ai gândit că ar fi o idee bună să luați o mică pauză. Dar și gândul la pauză duce într-o zona cu multe incertitudini. Oare această pauză în relație de cuplu ar rezolva problemele dintre voi? Oare pauză ți-ar oferi o perspectiva mai largă și mai obiectivă asupara relației voastre de cuplu, astfel încât să îți fie mai clar dacă ar fi cazul să te străduieșți să îmbunătățești relația sau să va despărțiți? Iată câteva repere care te pot ajută să-ti dai seama dacă pauză este soluția potrivită pentru voi în acest moment al relație voastre. Este sau nu benefică pauză în relația de cuplu? Pauză în relație apare, de regulă, când nu există suficientă comunicare. Când nu există înțelegere, când nu există răbdare și când niciunul dintre…

Read More

Pe viitor, deținerea produselor Apple ar putea funcționa după modelul practicat deja în industria auto, clienții luând în chirie iPhone-ul dorit, fără a deveni efectiv proprietari de drept. Alternativă la cumpărarea în rate, opțiunea abonamentului Apple va presupune plata unei chirii lunare care nu se deduce din valoarea produsului. Doritorii rămânând simpli utilizatori ai dispozitivului pe care vor trebui să îl returneze la încheierea contractului. Încă la stadiul de proiect, noul serviciu de abonament urmează să fie lansat până anul viitor și inclus în planurile AppleCare și Apple One. Veste bună pentru fanii Iphone Conform informațiilor oferite Bloomberg, planul ar…

Read More

Inteligență artificială face referire la inteligență pe care o pot avea mașinăriile. Spre deosebire de noi oamenii, care folosim emoțiile și conștiința, inteligență artificială face apel la algoritmi de învățare bazați pe un sistem matematic. Această este, de fapt, o știință, o ramură mai amplă a informaticii. Dacă și tu ai vrut vreodată să folosești un „creier” robotic mai puternic pentru proiecte, acum ai șansa să faci asta. Totul cu o condiție: să fii dispus să plătești o sumă de bani care nu e tocmai mică. Compania NVIDIA va vinde kitul Jetson AGX Orin la un preț de 1.999 de…

Read More