Bursucu a început anul cu dreptul. Prezentatorul a încheiat colaborarea cu Teo Trandafir, dar tot răul a fost spre bine. Acum, acesta are propria emisiune la Kanal D și este mai fericit ca niciodată. Bursucu poate spune că s-a maturizat și s-a format ca om de televiziune la Kanal D. Deși nu era deloc străin de lumina reflectoarelor, Adrian Cîrstea a cunoscut faima datorită postului de televiziune turcesc. Producătorii nu doar că l-au alăturat lui Teo Trandafir, ci au avut încredere să îi dea pe mână și o emisiune de divertisment. Bursucu are în portofoliu multe emisiunii de succes, printre…
Autor: Claudia Ioana
Alexandra Ungureanu este adepta provocărilor și după „Bravo, ai stil! Celebrities”, artista a spus „da” unui alt proiect de anvergură. În „Asia Express”, vedeta a mers însoțită de către mama ei, iar experiența nu a fost deloc una ușoară. Relația lor a bifat multe momente tensionate, dar a trecut cu brio acel test al anduranței. Alexandra Ungureanu a demonstrat că poate avea stil, dar poate fi și o adevărată luptătoare. După ce a câștigat titlul de „cea mai stilată femeie din România”, artista a plecat în „Asia Express”. Așa cum era de așteptat, competiția a scos la iveală multe aspecte…
Fuego este unul dintre cei mai mari artiști de la noi din țară. Paul Surugiu a muncit din greu pentru a-și crea imaginea pe care o are acum și nu este de mirare că ține foarte mult la asta. Artistul nu s-a lăsat niciodată ghidat de trend-uri și, drept dovadă, publicul numeros continuă să îi fie alături. Fuego a reușit să se mențină de-a lungul timpul în topul celor mai buni artiști de la noi. Acesta umplea săli întregi de spectacol, iar fanii cântau piesele lui vers cu vers. În pandemie, Fuego a simțit lipsa concertelor, dar și-a cultivat o…
Deși este recunoscut ca un mare iubitor al sexului frumos, de data asta, Mihai Bendeac a reușit să supere mai multe femei. Mai exact, reclama sa la vinul propriu le-ar fi deranjat pe doamnele care au decis ca actorul să dea socoteală în fața CNCD. Responsabil în fața legii, Mihai s-a prezentat la audieri. Mihai Bendeac traversează o perioadă destul de tumultoasă. Actorul era obișnuit ca momentele lui amuzante să pună un zâmbet pe fața publicului. De data asta, realitatea a fost destul de dură, iar Mihai „a primit” o palmă fix de unde nu se aștepta. Femeile care au…
Cristina Ștefania are un trup de zeiță și primește zilnic complimente pentru felul în care arată. Vedeta face foarte mult sport, iar în pandemie i-a îndemnat pe toți să apeleze la mișcare. Cristina organiza sesiuni live cu antrenamentele aproape zilnic, dar se pare că nu doar sportul a ajutat-o să ajungă la dimensiunile de acum. Cristina Ștefania inspiră zilnic sute de mii de fanil. Iubita lui Speak a devenit vizibilă după ce a participat la „Asia Express”. Acela a fost momentul în care capitalul ei de imagine a crescut mai mult ca niciodată. Ștefania a început să bifeze din ce…
Emily Burghelea a devenit cunoscută odată cu participarea la „Bravo, ai stil!”. Atunci, împreună cu buna ei prietenă, Iuliana Doroftei au format una dintre cele mai puternice echipe. Dacă pe vremea aceea era mult mai excentrică, acum, Emily s-a așezat la casa ei. Imediat după încheierea proiectului „Bravo, ai stil!”, viața lui Emily Burghelea a luat o întorsătură radicală. Pe plan profesional, i s-au deschis mai multe uși ca niciodată, iar personal și-a întâlnit sufletul pereche. Anul trecut, vedeta s-a căsătorit și, poate cel mai important, a devenit mămică. Emily Burghelea este foarte activă în online, dar nu își expune…
Din ce în ce mai multe concurente de la „Bravo, ai stil!” experimentează statutul de mămică. După ce Larisa Udilă și Emily Burghelea au i-au adus pe lume pe micuții lor, acum a venit timpul ca o altă vedetă să repete experiența sarcinii. Ștefana Peev, căci despre ea este vorba, va deveni mămică pentru a doua oară. Șatena mai are un copil cu iubitul ei, Maximilian. Leo a împlinit un anișor de curând, iar în luna august va face cunoștință cu surioara sau cu frățiorul lui. Nici Ștefana și nici Max nu și-au planificat să devină părinți pentru a doua…
În urmă cu ceva timp, Ioana Năstase anunța că este hotărâtă să divorțeze de fostul tenismen. Decizia nu a luat prin surprindere pe nimeni, având în vedere că a mai făcut acest anunț odată. Ceea ce a fost de-a dreptul șocant de abia de acum urmează. Vedeta este dispusă să mai acorde o șansă relației sale cu Ilie Năstase. Pe cât de hotărâtă este pe plan profesional, pe atât de indecisă este pe plan personal. Ioana Năstase și-a uimit fanii atunci când a anunțat că și-a retras cererea de divorț. Vedeta părea foarte hotărâtă în demersul ei și nu avea…
Carmen Brumă este cunoscută în mediul online datorită stilului sănătos de viață pe care îl promovează. Soția lui Mircea Badea este foarte rezervată atunci când vine vorba de aspectele personale. Vedeta încearcă, pe cât posibil, să îl țină departe pe copilul ei de lumina reflectoarelor și, până acum, i-a reușit. Carmen Brumă nu are nevoie de prea multe prezentări. La capitolul „dietă” este unul dintre cele mai cunoscute nume de la noi. În lumea mondenă, soția lui mircea Badea s-a impus ca fiind o profesionistă în ceea ce face și a stat mereu departe de scandaluri. Carmen a preferat că…
Bianca Drăgușanu investește constant în aspectul ei fizic, atât energie, cât și bani. Diva vrea să ajungă la cea mai bună versiune a ei și are toate șansele, având în vedere intervențiile la care apelează. Recent, Bianca a trecut pragul cabinetul de infrumusețare și le-a vorbit fanilor despre un nou artificiu estetic. Bianca Drăgușanu a muncit din greu pentru a ajunge la nivelul de acum. Diva și-a dorit să trăiască pe picior mare, iar acum, după ani buni petrecuți la Capitală, poate spune că i-a reușit. Frumoasa blondină a fost mereu atentă la aspectul ei fizic și, deși a fost…
Antonia este din ce în ce mai vehementă atunci când vine vorba de copiii ei. Artista a fost pusă la zid de multe ori de către cei care o urmăresc, iar acum se întâmplă invers. Iubita lui Alex Velea le-a transmis tuturor un mesaj destul de dur și speră că, de data asta, i-a lămurit pe toți. Punctul sensibil al Antonei este, așa cum era de așteptat, cei trei copii ai ei. Datorită faptului că a avut o relație specială cu fanii, artista a decis că aceștia să îi cunoască pe cei mici încă din primele clipe. Pe cât de…
Încă de anul trecut, Anda Adam avea planuri mărețe legate de investiții. După luni bune de muncă intensă, artista și-a îndeplinit una dintre cele mai mari dorințe și anume, aceea de a avea propriul club. Localul de fițe se află în Cluj, iar în curând va avea loc marea deschidere. Anda Adam știe ce vrea. Artistei i-a venit ideea de a-și deschide propriul club, așa că nu a stat prea mult pe gânduri. Vedeta l-a cooptat în afaceri și pe iubitul ei, iar împreună fac o echipă minunată. Anda știe ce presupune un astfel de business, mai ales ca activează…