Autor: Bianca-Ioana Cimpoi

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

De cele mai multe ori, bucătărie franceză este considerată ca fiind una complicată și că preparatele sale sunt rafinate. Chiar dacă mare parte din deserturile pe care lumea le adoră în toată lumea sunt de inspirație franceză, există și preparate simple, pe care le poate încerca oricine, așa cum este și rețeta de cassoulet, o mâncare pe car obișnuiau să o pregătească localnicii în vremuri în care nu aveau la dispoziție prea multe ingrediente.  Rețetă pentru cassoulet Ingrediente 8 pulpe de rață 5-6 cârnați de casă, groși 5-6 felii de bacon sau șuncă 800 g fasole albă 1,5 l supă…

Read More

În timp ce luna noiembrie aduce o serie de oportunități pentru unii nativi, alții trebuie să fie mult mai atenți la lucrurile pe care le-au neglijat în ultima perioadă, cum ar fi sănătatea. Așa se poate spune despre trei zodii care vor ajunge să aibă probleme de sănătate, după ce au petrecut prea mult timp fiind preocupați de o posibilă promovare sau de un loc de muncă mai bine plătit. Iată ce nativi trebuie să fie mult mai atenți.  Gemeni Printre cei mai puțin norocoși la capitolul sănătate se numără nativii Gemeni. În ultima perioadă, au pus pe primul loc…

Read More

Gluma de astăzi prezintă dialogul cel puțin hilar dintre două femei. Subiectul discuției? Cum a evoluat relația uneia dintre ele cu soțul. În timp ce una dintre ele se plânge că partenerul de viață este un bărbat neatent la nevoile sale și că se simte nefericită, cealaltă este se bucură de…banii soțului.  Bancul zilei Se întâlnesc două prietene: – Ce mai faci, dragă? – Sunt supărată! Soțul meu m-a ofensat grav! – Cum așa? – Păi l-am rugat să-mi dea 200 de euro ca să mă duc Ia un cabinet de înfrumusețare, iar el s-a uitat la mine și mi-a…

Read More

Dacă vrei să te bucuri de un film bun, dar nu știi ce să alegi, noi venim cu trei propuneri. Aceste pelicule au fost pe placul publicului și au stârnit multe reacții pozitive. Iată despre ce filme este vorba.  Bărbatul din Toronto ( The Man from Toronto) Lansat în 2022, acest film spune povestea a doi bărbați, care ajung într-o încurcătură ce le dă viața peste cap. Deși aparent lucrurile nu par să se complice prea mult, pe parcursul acțiunii, cei doi ajung să facă echipă, pentru a supraviețui. Diferiți la prima vedere, unul antreprenor, altul criminal, protagoniștii încearcă să…

Read More

Conform astrologilor, există două zodii care sunt protejate de divinitate și mereu reușesc ceea ce își propun. Se pare că acești nativi se bazează mai mult decât alte zodii pe lumea mistică, lucru care îi pot speria pe cei din jurul lor. Iată despre ce nativi este vorba.  Săgetător Despre nativii Săgetător se spune că au puterea de a comunica cu cei trecuți la cele sfinte, dar și că se bazează foarte mult pe intuiție, care, de cele mai multe ori, nu dă greș. Acest lucru le oferă capacitatea de a anticipa anumite evenimente. Totuși, acest detaliu îi poate determina…

Read More

De cele mai multe ori, este greu să îi mulțumești pe toți, atunci când vine vorba de capitolul dulciuri, dar există rețete care sunt pe gustul tuturor, așa cum este cazul tortului alb cu nucă de cocos.  Rețetă pentru tort alb cu nucă de cocos Ingrediente Pentru aluat: 150 g făină albă 50 g fulgi de cocos 2 linguriţe praf de copt 1 praf de sare 100 g unt 150 g zahăr 4 ouă 100 ml lapte de cocos din conservă esenţă de vanilie ulei, pentru uns Pentru cremă: 250 g unt 500 g cremă de brânză 250 g zahăr…

Read More

Se spune că bărbații sunt mai pricepuți în bucătărie decât femeile, dar chiar așa să fie? Gluma de astăzi prezintă dialogul dintre doi soți, după ce desertul nu a fost pe placul bărbatului. Femeia, inventivă din fire, îi dă o replică cel puțin hilară soțului ei.  Bancul zilei – Nu ştiu ce are prăjitura asta, scumpo! Zici că ai respectat întocmai reţeta? – Exact cum scrie la carte. Am învăţat textul pe dinafară: Se coace timp de patru sute cincizeci de minute la o temperatură de douăzeci de grade.  Alte bancuri amuzante Zice Maria nervoasă către Ion: – Am fost…

Read More

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în fiecare an, pe data de 28 octombrie pe Sfântul Iachint de la Vicina, cunoscut pentru ascultarea cuvântului lui Dumnezeu și ridicarea mai multor lăcașuri de cult în perioada în care a fost mitropolit. Tot astăzi, sunt prăznuiți Sfinții Mucenici Terentie, Neonila şi cei șapte fii ai lor, despre care se spune că au luptat împotriva închinării la idoli.  Cine a fost Sfântul Iachint de la Vicina Se spune că Sfântul Iachint a fost ultimul mitropolit al localității Isaccea, numită atunci Vicina. Tradiția creștină vorbește despre faptele sale, dar mai ales credința cu care i-a slujit…

Read More

Banca Națională a României va anunța vineri, 28 octombrie, în jurul orei 13:00, cursul valutar. Până la ora amintită, cursul valutar rămâne cel afișat în ziua precedentă, adică cel de vineri. Iată care este cursul valutar pentru euro, dolarul american, lira sterlină, potrivit ultimelor informații. Euro și dolarul au crescut cu câteva unități, în timp ce lira sterlină a marcat o scădere. Curs BNR pentru Euro Ultima ședință BNR – cea de joi – a adus o creștere a monedei europene, după mai multe zile în care a marcat o scădere. Euro a fost cotat la 4.8890 lei, înregistrând o…

Read More

Finalul săptămânii aduce vreme plăcută și caldă în toată țara, în special în sudul și sud-estul teritoriului. Meteorologii au anunțat că temperaturile înregistrate astăzi vor depăși valorile normale pentru această perioadă a anului, iar acest weekend vine cu temperaturi mai ridicate față de cele specifice lunii octombrie.  Prognoza meteo, 28 octombrie Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că în acest weekend, vremea va fi frumoasă în toată țara și se vor înregistra temperaturi mai mari față de cele specifice lunii octombrie. Cerul va fi variabil. Se strâng câțiva nori în cea de-a doua parte a zilei, în special vestul, nord-vestul…

Read More

Bancurile cu și despre Bulă sunt de-a dreptul amuzante și surprind momente cel puțin hilare prin care trece simpaticul personaj. De această dată, Bulă este întrebat de soție cum a ajuns să fie zgâriat pe față atât de rău. Răspunsul său este cel puțin amuzant.  Bancul zilei Bulă vine acasă zgâriat tot pe față, pe gât, pe mâini. – Doamne sfinte, ce s-a întâmplat? – Am făcut horă în jurul bradului. – Păi, și de ce ești zgâriat în halul astă? – Eram puțini! Alte bancuri amuzante Bulă tocmai iese din sediul miliţiei judeţene şi epuizat, se sprijină de un…

Read More

Luna noiembrie aduce noi oportunități pentru câțiva nativi, care vor fi promovați și se vor bucura de recunoașterea profesională la care visează de mult timp. Ce-i drept, ultima perioadă a fost una mai complicată pentru acești nativi, care se pare că astrele le sunt favorabile încă din primele zile ale lunii viitoare. Iată cine sunt favorizați în luna noiembrie.  Berbec Printre cei norocoși se numără nativii Berbec, ei fiind cei care se vor bucura de o promovare. Ambițioși din fire, Berbecii luptă mereu pentru ceea ce își doresc cu adevărat. Sunt preocupați de a urca pe scara ierarhică încă din…

Read More