Luna noiembrie vine cu multe provocări pentru cele 12 semne, dar și cu probleme pe plan financiar pentru câteva zodii, care vor trebui să apeleze la sprijinul rudelor sau prietenilor, în ceea ce privește capitolul finanțe. Iată ce nativi trebuie să fie mult mai atenți la cum își gestionează banii, în luna noiembrie. Gemeni Printre cei mai puțin norocoși se numără nativii Gemeni, care vor trece printr-o perioadă complicată la capitolul financiar. Luna noiembrie vine cu cheltuieli neprevăzute, dar și cu multe griji. Pe lângă acest aspect, nativii Gemeni sunt nemulțumiți și de jobul lor, iar perioada următoare nu este…
Autor: Bianca-Ioana Cimpoi
Bancurile cu și despre Bulă sunt amuzante și prezintă întâmplările cel puțin hilare prin care trece simpaticul personaj. Bancul de astăzi prezintă dialogul dintre Bulă și fratele său, dar în peisaj apare și o tânără, care dă toată discuția peste cap. Bancul zilei Bulișor avea un frate mai mare și-l tot imita. Odată fratele lui s-a împrietenit cu o fată. Și a auzit cum acesta o invită la o plimbare cu motocicleta în pădure. Cum și Bulișor avea o fetiță cu care era prieten, s-a gândit să-i spioneze. S-a dus înaintea lor în pădure și s-a ascuns. Vine fratele cu…
Bucătăria grecească are multe preparate pe care oamenii din întreaga lume le îndrăgesc. De cele mai multe ori, rețelele sunt considerate mai complicate, dar realitatea este cu totul alta, așa cum este cazul rețetei propusă astăzi. Rețetă pentru plăcintă grecească cu griș Ingrediente: 450 g foi de plăcintă 150 g unt Pentru umplutură: 160 g griş 120 zahăr brun 100 g zahăr tos 500 ml lapte integral 4 ouă 1 linguriţă extract de vanilie 500 g smântână lichidă pentru gătit Pentru sirop: 225 ml apă 400 g zahăr tos 1 lingură miere, opţional coaja de la 1 lămâie bio 1…
În urmă cu trei decenii, un bărbat a fost dispărut, iar familia a făcut mari eforturi să îl găsească. După mai multe încercări, cei dragi au decis să îi facă o slujbă creștinească, ca după mulți ani bătrânul să revină acasă. Cazul său a stârnit mare interes, mai ales că Vasile Gorgoș nu își amintește nimic din cei 30 de ani petrecuți departe de familie. Familia nu a putut desface „moartea” bătrânului învăluită în mister În 1991, un bătrân din Bacău era dat dispărut de familie. Oamenii legii, dar și cei dragi l-au căutat neîncetat, însă fără urmă. Atunci, bărbatul…
Bancurile cu și despre cupluri sunt amuzante și stârnesc amuzamentul tuturor. Așa se poate spune și despre gluma de astăzi, care prezintă dialogul dintre doi soți. După ce ajunge cu mașina în lac, femeia îi spune partenerul său de viață că are ceva probleme cu automobilul, dar nici nu îi trece prin cap tocmai ce s-a întâmplat. Bancul zilei – Dragul meu, cred că maşina noastră are apă în motor! – Draga mea, tu măcar ştii unde este motorul? – Da, în maşină. – Şi maşina unde e? – În lac. Alte bancuri amuzante – Iubitule, ca să devin o…
Banca Națională a României va anunța luni, 31 octombrie, în jurul orei 13:00, cursul valutar. Până la ora amintită, cursul valutar rămâne cel afișat în ziua precedentă, adică cel de vineri. Iată care este cursul valutar pentru euro, dolarul american, lira sterlină, potrivit ultimelor informații. Euro a marcat o creștere, după o perioadă în care a scăzut cu câteva unități. La fel s-a întâmplat și în cazul dolarului, al francului elvețian sau al lirei sterline. Curs BNR pentru Euro Ultima ședință BNR – cea de vineri – a adus o creștere a monedei europene. Euro a fost cotat la 4.9128…
Biserica Ortodoxă îi prăznuiește în fiecare an, pe data de 31 octombrie pe Sfinții Apostoli din cei șaptezeci: Stahie, Amplie, Urban, Narcis, Apelie si Aristobul, cunoscuți în tradiție ca nume importante ale creștinismului într-o perioadă în care închinarea la Dumnezeu nu era permisă. Cine au fost sfinții prăznuiți astăzi Despre Sfântul Apostol Stahie se spune că a devenit episcop, după ce Sfântul Andrei i-a descoperit credința de contestat. Au ridicat împreună o biserică, loc unde au învățat mai mulți credincioși să se roage lui Dumnezeu. La fel se spune și despre Sfinții Apostoli Urban și Amplie, cei doi fiind printre…
Începutul săptămânii aduce temperaturi mai ridicate față de normalul perioadei în mai multe regiuni din țară. Meteorologii au anunțat că în cea de-a doua parte a zilei cresc condițiile de precipitații, mai ales în nordul țării și la munte. Prognoza meteo, 31 octombrie Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că valorile termice înregistrate astăzi sunt mai mari față de cele specifice finalului lunii octombrie. Vremea se menține caldă și plăcută în toată țara, dar se adună câțiva nori la munte, în nordul teritoriului, precum și în centrul și vestul țării. În celelalte zone, cerul va fi variabil, iar vântul va…
Din seria bancuri amuzante face parte și gluma de astăzi, care prezintă dialogul dintre doi pensionari. Bătrânii se întâlnesc în parc, moment în care poartă o discuție cel puțin hilară. Bancul zilei Doi pensionari stau de vorbă pe o bancă în parc: – Tu de când nu ai mai avut treabă cu o femeie? – Să-ți spun drept, de când am ieșit la pensie! – Și eu la fel. – Să știi că ăștia ne-au pus ceva în pensii… Alte bancuri amuzante Două bătrâne in cimitir. Una veselă, curăța piatra de mormânt a soțului, cântând, aranjând florile… Cealaltă plângând înăbușit…
Preparatele arăbești sunt apreciate în întreaga lume datorită gustului inedit pe care îl propun unele dintre mâncăruri. Așa se poate spune și despre qatayef, un desert extrem de apreciat la arabi. Asemănate cu niște clătite, desertul tradițional este pregătit în special în perioada Ramadanului, moment în care are loc postul. Rețetă pentru qatayef Ingrediente Pentru clătite: 260 ml apă caldă 120 ml lapte cald 75 g zahăr 5 g drojdie uscată 300 g făină de grâu 75 g griș 1 praf de sare ulei, pentru uns Pentru cremă: 1 lingură apă flori de portocal 600 g brânză dulce de vaci…
O discuție banală în cuplu se poate transforma într-un moment cel puțin hilar. Așa se poate spune și despre bancul de astăzi, care îi are ca protagoniști pe doi soți, căsătoriți de mai mulți ani. Dorindu-și să scape de sărăcie, iau o decizie neașteptată. Bancul zilei Doi tineri, căsătoriți de 15 ani, lucrează amândoi, dar fac cu greu față cheltuielilor zilnice. Foştii lui colegi din timpul serviciului militar au devenit oameni bogaţi, au firme pe numele lor, şi-au cumpărat automobile 4×4 şi fac excursii în străinătate, iar el nu are nici măcar un Fiat de 1000 cmc. Într-una dintre zile,…
Bancul de astăzi prezintă dialogul cel puțin hilar dintre Bulă și soția sa. După ce a aflat că trebuie să participe la o înmormântare, simpaticul personaj nu își plânge colegul, ci face un gest cu totul neașteptat. Bancul zilei Vine Bulă acasă de la servici și îi spune soției: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru, că mi-a murit un coleg și mă duc la înmormântare, zice Bulă. La întoarcere îi spune soției: – Vai, dragă, ce lume prost crescută a luat parte la înmormântare. Să vezi, când a inceput să cânte fanfara, eu am fost singurul care m-am dus s-o…