Autor: Stăncescu Ioana Andreea

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

Astăzi, 10 iunie Biserica Ortodoxă pomenește mai mulți Sfinți. Mucenicii Alexandru şi Antonina, precum și Sfântul mucenic Timotei, episcopul Prusiei sunt sărbătoriți în această zi. Cine au fost Mucenicii Alexandru şi Antonina Alexandru și Antonina proveneau din satul Cardamul, unde Sfânta își petrecea viață în credință și îl cinstea pe Dumnezeu. A fost prinsă de împăratul Fest și i s-a cerut să renunțe la credința sa. Refuzând cererea, ea este dusă într-o casă de desfrânare. Acolo a stat trei zile fără să mănânce, iar o lumină cerească i s-a arătat și a auzit să se ridice și să ospăteze. După…

Read More

Jador s-a făcut remarcat în scurt timp de la prima apariție, iar hiturile sale ajung în primele locuri din topurile muzicale. Acesta are și un rival în industria muzicală, pe Culiță Sterp, care se bucură și el succes.  Cei doi au multe solicitări pentru evenimente și spectacole pe care le onorează. Jador se bucură de o notorietate mai mare după ce a participat la câteva emisiuni TV. Fanatik îl consideră o mașină de făcut bani pentru profiturile pe care le-a înregistrat anul trecut. Deși artiștii sunt prieteni, între ei există o concurență pe piață. Jador și-a început activitatea în muzică…

Read More

În anul 1999 revista „Playboy” a venit și în România, unde va avea un mare succes. Prima sa ediție a avut-o pe copertă pe una dintre femeile sexy al showbizului românesc, Dana Săvuică.  Primul număr s-a lansat în noiembrie 1999, iar ultima ediție din țară a fost printată în iulie 2016. A ieșit de pe piață datorită vânzărilor care au scăzut de-a lungul anilor. Multe dintre vedetele noastre au pozat pentru un pictorial în paginile revistei. Acestea au avut o popularitate crescută și au număr sume generoase de bani. Printre ele se numără Raluca Podea, Andreea Bănică, Ilinca Vandici sau…

Read More

Elena Chiriac a ajuns în finala emisiunii „Survivor România” alături de Alex Delea. Ea a avut parte de susținerea publicului cât a stat în Dominicană, dar a ieșit pe locul al doilea. Întoarsă acasă, Faimoasa se reușește să se acomodeze condițiilor normale de trai. Cât timp a fost în competiție, Elena Chiriac și colegii său au avut parte de condiții grele. Au dormit pe podea în barăci improvizate în junglă și porțiile de mâncare au fost puține. Când s-a întors acasă, aceasta nu reușește să se bucure de tot confortul pe care îl are și nu poate să doarmă în…

Read More

Iubita lui Tzancă Uraganu, Marymar și-a serbat ziua într-o locație de fițe din Capitală. Alături de ea a fost prezentă și mama sa, Geta cu care seamănă perfect.  În urmă cu câteva seri, Alina Stoican s-a bucura de o petrecere pe cinste alături de nume mari din showbiz. De la eveniment nu avea cum să lipsească mama sa, cu care s-a fotografiat. Doamna Geta și fiica sa au trăsături comune și sunt la fel de sexy, în ciuda diferenței de vârstă. Amândouă au părul lung și brunet, iar silueta este de invidiat. Mama și fiica au purtat rochii colorate de…

Read More

Tichetele de vacanță pe care le primesc salariații vor putea fi folosite și pentru copii. O propunere de lege a fost votată ieri de Camera Deputaților. Ieri a fost adoptat de Camera Deputaților un proiect pentru modificarea Legii 165/2018 privind acordarea biletelor de vacanță. Acestea vor putea fi utilizate pentru taberele școlare sau naționale ale copiilor, atât timp cât se desfășoară pe teritoriul țării. Taberele îi pot ajuta pe copii să își dezvolte anumite abilități și să interacționeze cu persoane noi. Salariații care lucrează la stat primesc tichete de vacanță în valoare de 1.450 de lei. În mediul privat, ele…

Read More

Bancurile au rolul de a ne oferi serotonină, care este hormonul fericirii. Acestea ne fac să ne simțim bine chiar dacă avem o zi mai proastă, când nimic nu merge așa cum ne dorim noi. O serie de glume amuzante sunt remediul perfect pentru orice problemă veți avea. Se apropie și weekend-ul iar asta este un motiv în plus de bucurie pentru a ne relaxa câteva zile și a elimina tot stresul acumulat la serviciu sau în viața de zi cu zi. Bancul zilei de joi Soțul se întoarce, negru de supărare, de la spitalul unde este internată soacra. Soția…

Read More

Andrei Șelaru, cunoscut ca Selly este cel mai cunoscut vlogger, actor și cântăreț român. El a făcut parte din trupa 5GANG care a avut un mare succes și a atras mult public tânăr. Acesta are mai multe proiecte în desfășurare, iar veniturile sale îi cresc considerabil. În vârstă de 21 de ani, Selly are grijă de banii săi. Deși a reușit să adune o sumă impresionantă de bani, nu se grăbește să o cheltuie. Deține o mașină și nu se gândește să-și cumpere și o locuință a sa, preferând să stea în chirie. Motivul pentru care face acest lucru este…

Read More

Alexia Eram este un influencer care se bucură de mult succes în mediul online. Deși este fiica Andreea Esca, acest lucru nu a scăpat-o de glumele prietenilor ei din copilărie și de comentariile răutăcioase. Ea are și acum momente de deznădejde în care își aduce aminte de momentele prin care a trecut.  Alexia Eram în vârstă de 21 de ani a mărturisit că nu a avut tot timpul o copilărie perfectă. Cu toate că era un copil normal pentru vârsta ei, a avut mai multe prietene care rădeau de ea și o jigneau pentru greutatea sa. Fiica Andreei Esca își…

Read More

Nicola și Mihai Alexandru s-au despărțit în urmă cu 15 ani și încă nu au o relație bună. Cei doi vorbesc doar despre copii lor și consideră că fiecare are viața sa. Nicola și fostul soț au fost căsătoriți timp de 17 ani, din 1990 până în 2007. În timpul mariajului s-au născut cei doi copii, iar artiștii au trebuit să păstreze legătura. Cât timp au fost format un cuplu, au colaborat și pe plan muzical, dar după despărțire, totul s-a năruit. Cei doi foști soți vorbesc doar despre creșterea copiilor, fără să aducă în discuție alte subiecte și consideră…

Read More

Lidia Buble este o artistă îndrăgită de la noi și se vede pregătită pentru a face pasul cel mare, aducerea unui bebeluș. De-a lungul anilor, a fost nevoită să aibă grijă de surorile ei mai mici și consideră că ar fi o mamă înțelegătoare pentru copilul ei. Lidia Buble recunoaște că s-ar vedea mamă oricând fiindcă și-a dezvoltat simțul matern. Venind dintr-o familie de zece frați, a trebuit să aibă grijă de cei mai mici și i-a plăcut mult. Apoi, primii săi bani i-a câștigat ca și bonă la o familie. Aceasta ar fi o mămică răbdătoare pentru puiul ei,…

Read More

Cu toții știm ce țară uimitoare avem și mereu descoperim locuri de vis la care nici nu ne așteptăm. Dacă vrei și tu să ajungi în Thailanda, dar încă nu ai timpul necesar, avem o soluție chiar aici în România. Este mult mai accesibilă, iar peisajele sunt asemănătoare cu ceea ce poți găsi peste ocean. În județul Bihor se găsește o plajă sălbatică, aflată chiar în inima munților. Pe cei mai mulți turiști îi duce cu gândul la Krabi din Thailanda. Călător în Bascheţi  au postat o asemănare izbitoare între plaja Șuncuiuș aflată în munții Apuseni și un loc de pe…

Read More