Gazda emisiunii „Poftiți pe la noi”, Nea Mărin a făcut un gest la care nimeni nu s-ar fi așteptat în ultima zi de difuzare a show-ului. Dansatorul a izbucnit în lacrimi în momentul în care a deschis un plic. După mai multe momente de stat cu plicul în mână, artistul și-a făcut curaj și l-a deschis. Conținutul nu a fost deloc favorabil pentru acesta. Plicul îi era adresat din partea producătorilor care l-au anunțat că nu mai există buget pentru emisiune și va fi scoasă din grila de programe. La vederea lui Nea Mărin, Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu l-au întrebat…
Autor: Stăncescu Ioana Andreea
Ruxi, finalista de la „Bravo ai Stil! Celebrities” a mărturisit că unul dintre visele sale din copilărie a fost să creeze haine, dar nimeni nu a încurajat-o. Odată cu această emisiune, Ruxi și-a dat seama de câte este capabilă și se va îndrepta către acest domeniu. În platoul de la Kanal D, Ruxi s-a emoționat până la lacrimi când și-a adus aminte de copilăria sa, dorindu-și să creeze ținute, dar familia nu a încurajat-o și a rămas doar un vis. Aceasta a recunoscut că nu s-a putut bucura de semifinală, fiindcă urmează ceva mult mai greu și mai provocator. De…
O femeie din China a ajuns să aibă cele mai lungi gene din întreaga lume. Aceasta a intrat în Cartea Recordurilor Mondiale pentru lungimea genelor sale. You Jianxia este posesoarea celor mai lungi gene din toată lumea și se simte foarte bine. Femeia este recunoscătoare că a doborât recordul mondial privind lungimea genelor ei. În prezent, genele sale au ajuns să măsoare 20 de centimentri. Din anul 2015, genele au început să crească foarte repede, iar femeii nu îi venea să creadă ce se întâmplă. „Am doborât recordul mondial la lungimea genelor. Acum, genele mele au o lungime de 20…
Ilinca Vandici este prezentatoarea emisiunii „Bravo ai Stil! Celebrities”, proiect pe care îl iubește și în care este foarte implicată. Vedeta își dorește noi schimbări în carieră, iar anul acesta își vrea să se reinventeze. Ilinca Vandici a vorbit despre finala emisiunii și a recunoscut că va avea mari emoții, ca de fiecare dată. Deși „Bravo ai Stil!” este la sezonul șapte, emoțiile nu se opresc niciodată. „Fără emoție nu aș putea face ceea ce fac. Dar emoțiile sunt constructive, îmi dau puseul de adrenalină de care am nevoie, astfel încât mintea să fie extrem de ageră, ochii deschiși și…
La fiecare început de an, toată lumea ar vrea să știe cum le va merge, dacă vor avea succes financiar, în carieră sau pe plan sentimental. De data aceasta, astrele s-au aliniat favorabil pentru trei zodii care, în acest an, se vor îmbogăți. 1. Berbec Jupiter în află în zodia Berbec din mai până la sfârșitul lunii octombrie. În această perioadă sunt șanse extrem de mari să câștigi bani, dacă vei fi atent cu investițiile tale și nu vei fi impulsiv. Dacă vei folosi strategii bune, vei avea doar de câștigat. 2. Fecioară Jupiter în zodia Fecioară va fi prezent…
Celebrul designer, Iulia Albu a acceptat provocarea de la ”Dancing on Ice” și este pregătită să se facă remarcată pe gheață. Iulia are mai multe motive pentru care a acceptat această provocare și își dorește depășirea propriilor limite. Aceasta și-a dorit să patineze mai de mult, însă nu a avut ocazia. Vedeta va face echipă alături de un patinator cu experiența, și, alături de acesta își dorește să impresioneze jurații și publicul. „Până acum, cel mai mare dușman al meu a fost propria teamă. Nu îmi este rușine să recunosc. Am fost terifiată de ideea că aș putea suferi o…
Bella Santiago a cucerit inimile tuturor prin talentul și vocea sa. Aceasta a ajuns în finala concursului „Bravo ai Stil! Celebrities” , unde se va duela pentru marele premiu alături de alte patru concurente. Bella a venit în emisiune pentru a arăta ce poate face din punct de vedere al stilului vestimentar, dar și să facă față provocărilor. Artista are mari emoții pentru finală deoarece a pregătit un moment de excepție, aceasta va cânta operă alături de orchestă și de Cezar Ouatu. „Eu am mari emoții pentru gală, o să cânt operă cu orchestra, dar o să cânt și cu…
Cătălin Măruță este nevoit să stea departe de familie pentru câteva zile, după ce a intrat în contact cu o persoană care a avut un test pozitiv. Prezentatorul a ajuns, din nou, să stea în izolare. Cătălin Măruță a anunțat pe rețelele de socializare că a avut contact cu o persoană, care a făcut un test PCR și a ieșit pozitiv, semn că era infectată cu Covid-19. Acesta s-a bucurat că nu a avut contact cu familia sa și a ales să îi protejeze. A menționat că va sta în izolare cinci zile și speră ca aceste zile să treacă…
În primăvară va apărea un nou show care să ne încânte inimile. „Dancing on Ice: Vis în doi” se prezintă un show spectaculos, unde vedetele îndrăgite de la noi vor concura alături de patinatori profesioniști. Antena 1 își dorește să dea lovitura cu noua emisiune care se va filma pe gheață. La show au acceptat invitația nouă celebrități care vor încerca să cucerească juriul și publicul. Aceștia vor fi pe patine, dânsând și făcând spectacol. În fiecare săptămână, ringul de dans va fi pregătit pentru cele nouă echipe. Ruby, Iulia Albu, Carmen Grebenișan, , Sore, Cosmin Natanticu, Nicolai Tand, Oase,…
Denisa Tănase se bucură de un succes nemaipomenit. Alături de soțul ei, antreprenorul Mircea Brânzei, au reușit să creeze o afacere în domeniul parfumeriei și frumuseții „My Geisha”, care a ajuns la o cifră de afaceri de două milioane de euro. Cei doi au vrut să-și lărgească orizonturile de investiții și, de curând, au cumpărat imobiliare în Dubai. Pentru acest lucru, s-au și stabilit în Emirate pentru o perioadă. Consideră că orașul le oferă extrem de multe oportunități și își pot construi un altfel de viitor, ceea ce în România nu există. „E o încercare, e o intenție, este mai…
Se știe că unele zodii nu se pot rezuma la o singură parteneră și au nevoie de mai multe pentru a-și satisface toate dorințele. Deși aceștia par că încercă, nu le va ieși monogamia. Vezi în lista următoare care sunt cele mai infidele zodii. 1. Berbec Cel mai puțin loial partener se află în zodia Berbec. E scris în astre și nu ne putem împotrivi acestui fapt. Nativii zodiei sunt visători și își doresc mereu să fie provocați. Berbecii sunt parteneri ideali pentru relații fără prea multe implicații, sunt pasionali și mereu pregătiți de ceva nou. Motivele pentru care înșeală…
Emisiunea „Românii au Talent” își va deschide din nou porțile pentru a primi noi talente care să cucerească juriul și publicul. Emisiunea de talente a ajuns la sezonul 12 și vor exista câteva schimbări odată cu începerea show-ului. Prima ediție va debuta vineri, 4 februarie, de la ora 20:30. „Românii au Talent” se va difuza de două ori pe săptămână, lunea și vinerea de la ora 20:30 Juriul emisiunii va avea doi membri noi, pe Mihai Bobonete și Dragoș Bucur. Actorii i-au înlocuit pe Florin Călinescu și Alexandra Dinu, care au fost jurați în sezonul anterior. Mihai Bobonete și Dragoș…