În timp ce majoritate țărilor condamnă și descurajează acțiunile lui Vladimir Putin, două mari puteri din Asia ar putea să fie acuzate de complicitate. Este vorba despre China, un vechi aliat al Rusiei, dar și despre India. Cele două țări au refuzat să condamne invazia Rusiei în Ucraina. China și India par să se poziționeze, chiar dacă nu în mod direct, de partea lui Vladimir Putin. Semnalul de alarmă a fost tras însă după ce acesta țări s-au abținut să voteze rezoluțiile Consiliului de Securitate și a Adunării Generale a Națiunilor Unite care cer Moscovei să oprească imediat atacul asupra…
Autor: Alina Drăgan
Carmen Harra vine cu noi previziuni despre conflictul ce se desfășoară nu departe de granițele noastre. Clarvăzătoarea a dat verdictul final în ceea ce privește războiul dintre Ucraina și Rusia. Aceasta susține că zilele lui Vladimir Putin sunt numărate. Se pare că liderul rus o să fie elimina, iar poporul pe care îl conduce se va ridica împotriva lui. După ce a anunțat că războiul dintre Rusia și Ucraina urmează să se întâmple, Carmen Harra iese în față cu noi preziceri despre deznodământul acestuia. Clarvăzătoarea i-a asigurat pe toți că liderul rus urmează să pice și să își piardă putere.…
Carmen de la Sălciua a început ziua de 8 martie așa cum se cuvine. Artista a fost răsfățată de iubitul său, însă nici ea nu a uitat de cele mai importante femei din viața sa. Aceasta a deschis lista mesajelor de 8 martie și mulți au fost surprinși că pe lângă mama și bunica sa, Carmen de la Sălciua a avut pregătit ceva și pentru mama soacră. Ce mesaj i-a transmis Mariei Corcheș. Încă de la prima oră a dimineții, Carmen de la Sălciua a fost activă pe rețelele sociale. Așa cum era de așteptat, artista le-a urat un călduros…
Maria Constantin se pregătește intens pentru a treia nuntă din viața ei. Artista are la activ două mariaje eșuate, însă nu ezită să încerce din nou. Aceasta este hotărâtă să ajungă în fața altarului pentru a treia oară. Relația cu Robert Stoica pare să meargă foarte bine, iar cei doi sunt gata să facă pasul cel mare. Ce decizie a luat Maria Constantin chiar înainte de nuntă? Maria Constantin și Robert Stoian au început pregătirile pentru nuntă. Rochia de mireasă a fost aleasă, la fel și localul undeva va avea loc evenimentul și mai sunt de pus la punct doar…
Vali Vijelie este unul dintre maneliștii apreciați din România, iar evenimentele la care este chemat să facă atmosferă sunt dese. Artistul este mai mereu plecat de acasă, iar uneori este însoțit de „garda de corp”, soția sa. Carmen și Vali Vijelie au o căsnicie de peste 18 ani, iar lucrurile dintre ei pare să meargă foarte bine. Ce a făcut soția manelistului în cadrul unui eveniment la care acesta a cântat? Vali Vijelie și Carmen, soția acestuia, și-au unit destinele în anul 2003, iar de atunci sunt de nedespărțit. Cei doi au o căsnicie frumoasă și petrec mult timp împreună.…
Ultima ediție a emisiunii „iUmor” a adus-o în fața telespectatorilor pe Miss Caracal, o tânără care le-a cucerit pe Mihai Bendeac. Încă de cum a pus piciorul pe scenă, Oana Bran i-a captat total atenția juratului. Cine este blondina care l-a vrăjit pe Mihai Bendeac? Oana Bran a făcut senzație la „iUmor” reușind să îi lase fără cuvinte pe mulți dintre telespectatori, dar și pe Mihai Bendeac. Tânăra l-a impresionat pe jurat cu aspectul său, iar acesta nu s-a putut abține și a complimentat-o în repetate rânduri și chiar i-a declarat iubirea. Dacă pe scenă a urcat cu un număr…
Ilinca Vandici a stârnit o revoltă în mediul online, asta după ce a făcut câteva declarații controversate în cadrul unui podcast. Vedeta a susținut că și-ar ierta partenerul de viață pentru orice, mai ales ar ierta infidelitatea, fapt ce a atras o serie de reacții negative. Internautele s-au revoltat și au pus-o la zid. Recent, Ilinca Vandici a fost invitată în cadrul poscast-ului realizat de Damian Drăghici. Aceasta a răspuns mai multor întrebări despre viața personală și partenerul ei. Prezentatoarea de la Kanal D a declarat că soțul ei este un bărbat extraordinar și că i-ar ierta acestuia orice greșeală.…
Oana Roman nu s-a mai putut abține și a ajuns cu ochii în lacrimi pe rețelele sociale. Vedeta s-a arătat extrem de afectată de războiul ce are loc nu departe de granițele noastre. Aceasta a fost impresionată până la lacrimi de suferința refugiaților, dar și de ospitalitatea românilor ce i-au așteptat la graniță. Asemenea multora dintre noi, Oana Roman a privit cu groază la informațiile venite de peste graniță. Vedeta a izbucni în lacrimi, după ce a văzut la televizor tot ce se întâmplă la și cu vecinii țării noastre. Aceasta a fost copleșită de emoție și s-a bucurat că…
Banca Națională a României va afișa, marți, 8 martie, în jurul orei 13:00, cursul valutar. Până la ora amintită, cursul valutar al zilei va rămâne cel din ziua bancară precedentă. Iată care este cursul pentru euro, dolar american, francul elvețian, lira sterlină și gramul de aur potrivit ultimelor informații. 1. Curs BNR pentru Euro La ultima ședință BNR, moneda europeană a înregistrat o scădere foarte mică de -0.0001 unități. Astfel, un euro a fost cotat la 4.9490 lei. În ultima ședință BNR de săptămâna trecută, de vineri, 4 martie 2022, euro ajunsese la o valoare de 4,9491 lei. 1 euro…
Au trecut 12 zile de război, iar conflictul dintre Rusia și Ucraina nu dă semene că o să înceteze. Bombardamentele curg în continuare și au fost înregistrate multe victime. De asemenea, președintele Volodimir Zelenski continuă să fie ținta numărul unu a soldaților ruși. Ce s-ar întâmpla cu Ucraina în cazul în care acesta ar fi ucis? Încă din primele zile de război, presa internațională anunța că Volodimir Zelenski este ținta numărul unu. Acesta a fost „vânat” de trupele cecene și de mercenarii din gruparea Wagner. Până acum președintele Ucrainei ar fi scăpat de trei tentative de asasinat. Însă ce s-ar…
Este luni, prima zi din săptămână, iar pentru a porni cu dreptul este nevoie de un banc care să îți aducă zâmbetul pe buze. Noi am pregătit unul pentru tine, iar protagoniștii de astăzi sunt Ion și Maria. Cei doi își doresc mult să devină părinți, însă nu au prea avut noroc, așa că apelează la ajutorul unui preot. Ce se întâmplă după este hilar. Bancul zilei Ion și Maria nu puteau avea copii și s-au dus la un preot foarte priceput, care le-a spus că ar trebui să se ducă la biserica din Paris și să aprindă o lumânare.…
Prezicătoarea de la Colectiv, Maria Ghiorghiu, revine cu noi previziuni despre situația actuală ce neliniștește lumea întreagă. Aceasta a vorbit, din nou, despre conflictul dintre Rusia și Ucraina, dar și despre Al Treilea Război Mondial. Prezicătoarea le-a spus tuturor ce se va întâmpla și dacă se va ajunge la bombe nucleare. Care este verdictul Mariei Ghiorghiu? Mariei Ghiorghiu, cea care a devenit cunoscută după ce ar fi prezis dezastrul de la Colectiv, dar și alte întâmplări tragice, a venit cu noi previziuni legate de războiul dintre Rusia și Ucraina. Mai mult, aceasta a oferit tuturor răspunsul la întrebarea dacă Vladimir…