În timp ce majoritate țărilor condamnă și descurajează acțiunile lui Vladimir Putin, două mari puteri din Asia ar putea să fie acuzate de complicitate.

Este vorba despre China, un vechi aliat al Rusiei, dar și despre India. Cele două țări au refuzat să condamne invazia Rusiei în Ucraina.

China și India par să se poziționeze, chiar dacă nu în mod direct, de partea lui Vladimir Putin. Semnalul de alarmă a fost tras însă după ce acesta țări s-au abținut să voteze rezoluțiile Consiliului de Securitate și a Adunării Generale a Națiunilor Unite care cer Moscovei să oprească imediat atacul asupra Ucrainei. Pentru faptul că nici una dintre marile puteri ale Asiei nu și-a exprimat opoziția față de tot ce se întâmplă acum a atras numeroase critici, iar India și China ar putea să fie acuzate de complicitate.

Mai mult, liderii acestor țări au cuvinte de laudă la adresa lui Vladimir Putin. Prim-ministrul Indiei Narendra Modi l-a numit pe liderul rus „prieten drag”, iar liderul chinez Xi Jinping l-a numit „cel mai bun prieten al său”. În acest timp, SUA declarat că țările care nu condamnă războiul lui Vladimir Putin sunt considerate ca fiind aliniate politic Rusiei.

Rusia își găsește doi noi aliați! Ce decizie au luat China și India. Statele din Asia riscă să fie acuzate de complicitate
Getty Images

Volodimir Zelenski, mesaj tulburător

În același timp, Ucraina trece prin a 13 zi de război. Volodimir Zelenski continuă să rămână pe poziții și să ceară ajutor. Președintele Ucrainei a fost deranjat de poziția NATO, după ce a refuzat să introducă „no-fly zone” deasupra Ucrainei și a avertizat că lipsa de reacție de acum înseamnă doar încurajarea Rusiei și a lui Vladimir Putin, care își va dori în curând să se extindă.

„Nu putem permite doar Rusiei să fie activă acolo, deoarece ne bombardează, ne trimite rachete, elicoptere, avioane de vânătoare… multe lucruri.

Cu toții credem că suntem departe de America și Canada. Nu, noi suntem în zona aceasta de libertate. Și când limitele drepturilor și libertăților sunt încălcate, trebuie protejate. Deoarece noi vom fi primii. Apoi urmați voi. Deoarece pe măsură ce această bestie va mânca mai mult, va dori mai mult”, a declarat Volodimir Zelensk