Pavel Bartoș este unul dintre pionierii actoriei. Vedeta de la PRO TV are în spate o carieră impresionantă și zeci de roluri jucate cu succes și profesionalism. Acum, Pavel culege roadele muncii sale și este într-o etapă înfloritoare a carierei. Însă, nu poate uita cât de grele au fost începuturile.
Pavel Bartoș face parte din generația de actori care au muncit pe brânci pentru un rol. Prietenul lui Smiley a avut onoarea să împartă aceeași scenă cu unele dintre cele mai mari nume din actorie. După ce și-a dat seama că asta este pasiunea lui, actorul a muncit neîncetat și și-a propus să devină cea mai bună versiune a lui. Și, după ani și ani de muncă, a reușit să se numere printre cei mai buni.
Pavel Bartoș nu a încetat o secundă să își cultive talentul. Mereu a vrut și mai mult de la ei și a știut că atunci când vine vorba de actorie, nu are limite. Și-a sacrific timpul, nopțile, dar nu regretă nimic din toate astea. Iar asta pentru că a făcut mereu ce i-a plăcut și nu a simțit că muncește.
Pavel Bartoș este foarte mândru de parcursul lui
Anul acesta, Pavel și-a îndeplinit una dintre cele mai mari dorințe și anume, aceea de a produce propriul lui film. „Ramon” este un proiect de suflet pentru actor, un proiect la care a lucrat din toată inima. Pavel a avut parte de tot sprijinul colegilor săi care, o mare parte dintre ei, au făcut parte și din distribuția filmului.
Deși toți ar fi venit și fără să primească bani, Pavel Bartoș nu a acceptat așa ceva. Actorul i-a plătit pe toți pentru prestațiile lor și a vrut să facă totul ca la carte. Acum, odată cu lansarea filmului și cu emoțiile pe care le-a avut, Pavel și-a amintit cum decurgeau casting-urile pe vremea lui.
„Eu am dat 27 de casting-uri până am luat al 28-lea. N-am zis niciodată că nu sunt bun. Știam doar că ceva este în neregulă. Nici nu am știut cum se dă un casting. Înveți, dând o gramadă de casting-uri, cum se dă un casting. Înveți ce înseamnă implicare.”