Reclamă

Adela Popescu este prezentă în lumea mondenă de aproape două decenii. În tot acest timp, a jonglat cu diverse proiecte TV, însă tot actoria rămâne principala ei pasiune. Și, tot de dragul actoriei, a fost nevoită să facă unele sacrificii pe care nici nu și le putea imagina, vreodată.

Adela Popescu a debutat în actorie când avea 18 ani. Atunci, aceasta reușea să se împartă între liceu și platourile de filmare de la „Numai iubirea”. În ciuda vârstei fragede, soția lui Radu Vâlcan a făcut față cu brio tuturor provocărilor. Atunci când pășea pe platourile de filmare, dădea tot ce are mai bun. Drept dovadă, după „Numai iubirea”, aproape că nu a fost telenovelă în care să nu joace.

Cine a zis că viața de actor este una ușoară, s-a înșelat amarnic. Nu de puține ori, aceștia sunt nevoiți să facă față unor situații neprevăzute sau să se descurce în condiții vitrege. Adela Popescu nu a fost nici ea scutită de astfel de momente. Toate ocupă un loc special în memoria sa, însă dormitul în morgă este de neegalat.

Arta cere sacrificii. Adela Popescu, nevoită să doarmă într-o morgă
Social media

Adela Popescu a avut parte de un somn pe cinste

Recent, Adela a povestit cum din cauza oboselii, uneori, adormea în orice loc se afla. Desigur, nu era mereu omul potrivit la locul potrivit, așa că odată a adormit în morgă. Actrița era la filmări și, în timp ce se odihnea nestingherită, echipa de producție se asigura că totul este aranjat ca la carte.

„Am dormit într-o morgă. La o filmare. M-au băgat în frigider, acolo unde filmam și până au aranjat camerele, eu am adormit. Și erau și colocatari în morgă”, a povestit Adela Popescu, în direct, la PRO TV.

Soția lui Radu Vâlcan va prezenta „La Măruță” cât timp Cătălin se află acasă în perioada de recuperare. Săptămâna aceasta soțul Andrei s-a operat de ligamente încrucișate.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro