Halsey  și Ariana Grande au postat pe Twitter  despre proteste și și-au încurajat fanii să doneze. Și alte celebrități s-au alăturat mulțimilor de protestatari și au atras atenția despre ce se întâmplă.

„Ore și mile de protest pașnic, ieri, care au fost acoperite prea puțin. Pe dealurile Beverly și în vestul hollywoodului am scandat, oamenii au sunat și au aplaudat de-a lungul. Eram pasionați, eram vocali, eram iubitori. Acoperiți și acest lucru, vă rog. #BLACKLIVESMATTER ,” ea a scris.

Ariana și-a rugat fanii să rămână activi, iar dacă merg la proteste să rămână în siguranță. De asemenea ea a postat un link prin care fanii pot ajuta.

Halsey, împreună cu Yungblud, au fost observați sâmbătă la protestele din Los Angeles. Camerele foto i-au surprins pe cei doi, purtând măști, în timp ce țineau pancarte cu „Black Lives Matter” și scandau împreună cu ceilalți oameni. Amândoi au postat pe Instagram Live câteva videoclipuri de la protest. De asemenea, ea a postat pe rețelele de socializare un mesaj pentru a-și liniști fanii, după ce s-a spus că a fost arestată. Ea a clarificat situația și a scris că nu a fost arestată, dar că alți oameni au fost.

,,Poliția a tras gloanțe de cauciuc în noi. Nu am încălcat linia. Mâinile erau ridicate. Nemișcați. Și au gazat și au tras „, a fost mesajul postat de Halsey împreună cu câteva fotografii ale altercației.

De asemenea ea și-a îndemnat fanii să facă ceva. Să doneze. Să ajute așa cum pot. În timp ce le-a condamnat pe celebritățile care au ales să rămână tăcute pentru a nu-și strica imaginea.

Ce alte celebrități s-au alăturat protestelor?

Și modelul Emily Ratajkowski s-a alăturat protestelor. Ea a povestit că poliția era „militarizată și civilii nu aveau arme”. Ea a adăugat că „acestea nu sunt proteste violente, ci devin violente atunci când apare armata.” Tinashe și actorul din Insecure Kendrick Sampson au fost de asemenea prezenți în L.A., Sampson documentând pe Instagram Live cum poliția l-a lovit cu gloanțe de cauciuc și cu un baston.

Michael B. Jordan și Kehlani au protestat și ei în Los Angeles.

„Fără dreptate, fără pace. Respectă existența sau așteaptă rezistență ”, a scris Kehlani.

În afara Californiei, John Cusack a împărtășit un videoclip despre poliția din Chicago care venea spre el „cu bastoanele” în timp ce protesta pe bicicleta. Componenta trupei Fifth Harmony, Lauren Jauregui, a povestit, de asemenea, că protestele din Miami au fost „pașnice” până când poliția „complet echipată” și cu gaze lacrimogene și-a făcut apariția. Între timp, Jamie Foxx și Nick Cannon au fost în primele linii din Minneapolis. În timp ce rapper-ul J. Cole s-a alăturat protestelor din Fayetteville, Carolina de Nord.
De asemenea, Paris Jackson, Tessa Thompson și Timothée Chalamet au participat la protestele din weekend.