Andreea Bălan poate spune că a răsărit soarele și pe strada ei. Artista a trecut printr-o perioadă destul de grea din punct de vedere emoțional. Acum, însă, este mai fericită ca niciodată și pare că în viața ei a apărut, deja, un nou iubit.
În ultima vreme, Andreea Bălan a decis să fie din ce în ce mai discretă cu viața ei sentimentală. Până acum, toate poveștile de dragoste le-a trăit sub lumina reflectoarelor, iar acesta nu a fost, neapărat, un avantaj. Tocmai de aceea, jurata de la „Te cunosc de undeva” a decis să fie mult mai rezervată cu noile ei cuceriri. Însă, vedeta nu a putut scăpa atât de ușor de paparazzi.
Cei de la cancan.ro au surprins-o pe Andreea Bălan într-o ipostază în care nu mulți se așteptau să o vadă. La ceas de seară, blondina s-a simțit extrem de bine alături de nimeni altul decât Jador. Cei doi au depășit demult relația de prieteni sau de colegi de industrie. Și spunem asta pentru că artista și manelistul au fost surprinși exact când se sărutau.
Jador o idolatriza demult pe Andreea Bălan
În urmă cu câteva săptămâni, Andreea Bălan trecea în tabară maneliștilor și lansa prima ei piesă de acest gen. Vedeta a colaborat cu Jador, iar chimia dintre ei părea a fi una destul de bună. Fanii nu au vrut să tragă concluzii pripite, dar se pare că dovezile vin chiar de la cei doi artiști.
Jador a declarat, de multe ori, că Andreea Bălan este idolul lui din copilărie și că a crescut pe piesele sale. Cei doi s-au întâlnit, pentru prima dată, în urmă cu câteva luni, la munte. Artiștii nu au grăbit deloc lucrurile, ci au preferat să lase ca totul să vină de la sine.
Momentan, nici Jador și nici jumătatea de la Andre nu au comentat imaginile surprinse cu ei.