Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că focoasa impresară este imprevizibilă. Anamaria Prodan joacă și de această dată dur. Impresara scoate din mânecă în lupta cu soțul ei, o carte importantă.
După ce a fost agresată de Reghe, Anamaria a decis să înființeze o organizație destinată femeilor care trec prin astfel de experiențe.
Cu ce partid politic se aliază vedeta?
Anamaria Prodan și-a anunțat în urmă cu puțin timp pe rețelele de socializare, mărețul plan. Așa cum a precizat, vedeta lucrează la acest pas de ani. Astfel, vedeta a decis să lase deoparte momentan afacerile pe care le are și sa se concentreze pe… politică!
Ei bine da, vedeta a decis să facă acest pas, mai ales în contextul actual în care are parte de o expunere uriașă. Fondul conflictului pe care îl are cu fostul partener, dar și bătaia din plină stradă dintre cei doi se dovedesc a fi doi ași importanți în acest demers.
Citește și
În acord cu cele mai recente episoade din viața ei, Anamaria Prodan vrea să vină în sprijinul femeilor maltratate din România.
Astfel, aceasta s-a aliat cu partidul condus de Codrin Ștefănescu pentru a-și pune în aplicare planul. Politicianul i-a oferit toate pârghiile necesare pentru a pune bazele unei astfel de organizații.
Vedeta își dorește nu doar să apare femeile abuzate ci și să schimbe percepția asupra lor în societate, în diversele domenii de activitate. De altfel, Anamaria este membru fondator al Alianței pentru Patrie.
Într-o scrisoare deschisă, impresara și-a motivat gestul menționând că a „gândit”și „cântărit”în ani această decizie. Mai mult, în rândurile ei, vedeta nu s-a ferit din a-l pune pe fostul ei partener într-o lumină mai puțin favorabilă. Anamaria susține că Laurențiu Reghecampf este dovada vie că „bărbații nu oferă respectul cuvenit unei femei”.
„Laur a fost alături de copii, centrul universului meu. L-am așezat pe cel mai de preț piedestal, l-am promovat, i-am oferit întreaga mea viață, forță, bani. Iar respectul lui, recunoștința lui pentru că i-am închinat fiecare respirație a mea îl știți: altă femeie, un copil cu ea, minciuni, lipsă de respect, lașitate.”, a motivat impresara.
Anamaria a explicat în rândurile scrisorii deschise adresate românilor că la rândul ei,Ionela Prodan a fost o susținătoare a aceleiași cauze. De altfel, regretata artistă a avut de asemenea o legătură de prietenie cu Codrin Ștefănescu.