Reclamă

Alina Sorescu se află în plin proces de divorț și recunoaște că toată tevatura recentă, cât și destrămarea familiei au schimbat-o. Acum, artista este mult mai încrezătoare îi forțele proprii și a realizat că poate trece peste orice. Își concentrează toată atenția pe fetițele sale și pe carieră și este sigură că viitorul îi surâde.

La începutul acestuia an, Alina Sorescu își lua inima în dinți și decidea că mariajul cu Alexandru Ciucu trebuie să ajungă la final. Deși a fost o perioadă destul de grea, artista și-a luat fetițele și a plecat de lângă cel care i-a fost soț. Aceasta a depus actele de divorț și este gata să lupte pentru ea și fiicele sale.

Acum, Alina Sorescu este bucuroasă de decizia pe care a luat-o și recunoaște că divorțul a schimbat-o. Deși nu trece prin cea mai ușoară perioadă, vedeta s-a redescoperit și a recăpătat încrederea în forțele proprii. Aceasta este gata să lupte și vrea să își vadă fetițele fericite.

„Da, pot să spun că e un moment în care mă redefinesc. Am simțit că acum e momentul în care trebuie să arăt că pot. Cred că m-am redescoperit. Am redescoperit încrederea în propriile mele forțe. Poate la un moment dat am avut alte priorități. Cele mai importante sunt fetițele și activitatea mea artistică.

Copiii sunt cei pentru care merită să lupți. Vreau să fiu tare pentru fetițele mele. Nu am o perioadă tocmai ușoară. Nu vreau să schimb ceva la ce a fost. Vreau să trec peste asta cu demnitate, cu eleganță. Am o familie unită. Asta mă ajută foarte mult”, a declarat Alina Sorescu, în cadrul unei emisiuni de televiziune.

(CITEȘTE ȘI: Alina Sorescu a slăbit considerabil după divorț. Cât de mult a afectat-o despărțirea de Alexandru Ciucu)

Alina Sorescu s-a schimbat radical după divorțul de Alexandru Ciucu! Ce se întâmplă cu vedeta
Social media

Alina Sorescu, deschisă pentru o nouă relație

Alina Sorescu este cea care a hotărât că numai poate continua alături de soțul său. Așa că a decis să rupă orice legătură și să divorțeze. Deși trece printr-o perioadă dificilă, iar despărțirea este „proaspătă”, artista are și planuri de viitor.

Într-un interviu recent, aceasta a declarat că este deschisă pentru o nouă relație și nu ar spune nu. Însă, pentru moment este ocupată cu tot ce înseamnă procesul de divorț și va trebui să mai treacă o perioadă până se va gândi să își refacă viața.

„N-aș spune nu niciodată. Nu mă gândesc acum la asta. Prioritatea mea sunt fetițele. Este firesc să-mi doresc să fim bine, să fim fericite. Nu mă gândesc departe, divorțul nici nu a început să aibă loc.”,  a declarat Alina Sorescu.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro