Nici bine nu a divorțat, că Alin Oprea de la Talisman are planuri mari cu noua lui iubită.

Interpretul a mărturisit că se pregătește să se însoare pentru a doua oară. În cadrul unui interviu recent, Alin Oprea și Medana au dat detalii despre pasul cel mai important din viața lor. 

Solistul de la Talisman are planuri de însurătoare

De mai bine de 3 ani, Alin Oprea și-a găsit liniștea în brațele Medanei, tânăra care l-a ajutat să treacă peste divorțul scandalos de mama copiilor săi, Larisa.

Anul acesta, cei doi urmează să-și oficializeze relația de iubire. Așadar, amorezii vor ajunge în fața ofițerului de stare civilă, dar și în fața altarului. Alin Oprea și logodnica lui, Medana, au dezvăluit că deja și-au ales și nașii, care le vor fi alături la evenimentul grandios.

„De mult timp ne dorim asta, plus că atâția oameni dragi așteaptă cu nerăbdare această nuntă. Avem deja atâtea perechi de nași, care își doresc marele eveniment, și care ne-au propus să ne fie nași, lucru care ne și onorează, toți fiind oameni de excepție.

Cât despre priorități, ele nu sunt cu exactitate stabilite. Am realizat că totul decurge natural, conform unui plan bine stabilit. Avem răbdarea necesară pentru tot ce urmează având convingerea că toate obiectivele dorite se materializează, fără grabă sau stres”, a spus Medana, iubita lui Alin Oprea, potrivit Ego.ro.

foto: social media

Alin Oprea a divorțat cu scandal de mama copiilor

Anul trecut, Alin Oprea și fosta soție, Larisa, au încheiat procesul de divorț, iar în curând se va încheia și procesul pentru partaj. Cântărețul și mama celor doi copii ai lui au divorțat după mai bine de 20 de ani căsnicie. Deși inițial voiau să divorțeze la notar, Alin și Larisa au apelat până la urmă la instanța de judecată.

„Am fost trădat, «încornorat», «jecmănit» în stil mafiot şi tratat ca un «sclav pe plantaţie», ceea ce este inadmisibil. Procesul de divorţ este încheiat, aşteptăm decizia judecătorească. Partajul se va judeca ulterior şi voi câştiga tot ceea ce mi se cuvine legal, cred în justiţie şi în dreptate. Dacă nu aş fi fost tratat în stil «mafiot», ci cu recunoştinţă şi respect pentru tot ce am oferit o viaţă întreagă, nu aş mai fi avut nicio pretenţie”, spunea artistul pentru impact.ro.