Luni seară, 16 mai, Tigrii și Vulturii s-au luptat din răsputeri pentru a câștiga totemul la „Survivor”, însă doar una dintre echipe a ieșit învingătoare. La consiliu de nominalizare, doi concurenți au fost nominalizați și așteaptă votul publicului. Alexandru Nedelcu a avut un șoc când a aflat că a fost propus de Ionuț Popa să plece acasă, ținând cont că cei doi erau prieteni. 

Alexandru Nedelcu a fost propus spre eliminare

Jocul de imunitate de la „Survivor” a fost câștigat de echipa Vulturilor, însă certurile nu au lipsit între concurenți! Alexandru Nedelcu a tunat și fulgerat, după ce Ionuț Popa l-a nominalizat să iasă din competiția din Republica Dominicană. Acesta a răbufnit și l-a acuzat pe Ionuț că este „Iuda”.

„Știam că Paștele s-a terminat, dar Iuda se pare că a rămas printre noi. Nu credeam vreodată că Ionuț mă va vota. Am crezut că suntem mai mult decât colegi. Se pare că nu. Știu că trebuie să dai în cel mai bun ca să ajungi mai departe. Se pare că asta își dorește.

Nu mă așteptam să mă voteze pe mine. Este un sentiment ciudat. Este pentru prima oară când îmi aud numele la Survivor după patru luni, rostit chiar de un coleg de-al meu, lângă care dorm în fiecare noapte.”, a spus Alex Nedelcu, la consiliul de nominalizare.

foto: captură PRO TV

După aceste afirmații jignitoare, Alexandru Nedelcu a fost criticat de fanii emisiunii. Mulți sunt de părere că Ionuț Popa a luat cea mai bună decizie în a-l nominaliza pe amicul ei, mai ales că Nedelcu nu a mai adus puncte echipei lui.

Alexandru Nedelcu este criticat de fanii „Survivor”, după ce l-a acuzat pe Ionuț Popa că este „Iuda” pentru că l-a nominalizat pentru eliminarea din cadrul competiției.

A fost criticat aspru de fanii emisiunii

„E frustrant, dar ăsta e concursul! Nu mi se mai pare așa bun Nede în ultima vreme”, a scris un internaut pe rețelele de socializare.

Unii fanii au fost de părere că atitudinea lui Nedelcu nu a fost una tocmai potrivită, fiind vorba despre o competiție.

„Nedelcu, fii bărbat, ce naiba! Ești într-o competiție, nu la Noră pentru mama. Ce sentimente, ce vise, ce tot vrei…dacă pleci și sper să o faci, poate o iei și pe miorțăita de Ștefania cu tine. Drum bun!”, a scris un alt fan la adresa lui Alexandru Nedelcu, pe pagina oficială a competiției „Survivor”.

„Foarte urât a spus Nede de Ionuț, a uitat că Ionuț i-a adus până aici, drept mulțumire… spune cuvinte numai de el înțelese”, a mai comentat altcineva.