De câteva săptămâni, Alexandra Stan se iubește cu DJ-ul Alex Parker. Cei doi și-au oficializat relația în perioada sărbătorilor, atunci când au și lansat prima lor piesă împreună. Alexandra și Alex par mai fericiți ca niciodată, iar artista speră ca de data asta, relația ei să fie una de durată, mai ales că ea și Alex activează în același domeniu.

Cine ar fi crezut că Alexandra Stan își va găsi sufletul pereche la câteva luni de divorț?! Artista a decis să acorde o nouă șansă iubirii și așa a ajuns să fie acum iubita lui Alex Parker. Alex este cunoscut ca fiind cel mai tânăr DJ care a mixat pe scena de la Neversea, dar și primul român care a apărut în Times Square. Piesa pe care acesta a compus-o despre criptomonede i-a înnebunit pe americani, așa că l-au pus la loc de cinste.

Alex Parker a fost cucerit de iubita lui Selly

Deși este cunoscut, Alex Parker nu a petrecut mult timp în fața reflectoarelor. Acesta a decis că cel mai bine este ca muzica să vorbească pentru el. Totuși, fanii care l-au văzut în preajma Alexandrei nu s-au lăsat până nu au aflat mai multe despre el. Exceptând cariera muzicală, urmăritorii curioși au mai descoperit un detaliu interesant.

Alex Parker și Selly se pare că au gusturi comune atunci când vine vorba de partenerele lor. Înainte ca Selly să formeze un cuplu cu Smaranda, acesta a fost cuplat cu o tănără pe nume Magda. Deși nu a vorbit prea mult despre această relație, fanii au pus dovezile cap la cap și au aflat că și Alex Parker a fost împreună cu Magda.

La acel moment, Alex a recunoscut că a cedat insistențelor Magdei și că a acceptat să fie împreună cu ea. Din păcate, relația lor nu a durat prea mult.

„E o regulă nescrisă să răspunzi după trei zile! În momentul în care răspunzi imediat o să perceapă că ești disperat. Așa creezi un suspans!”, declara Alex Parker cu ani în urmă.