Adi de la Vâlcea le este mereu recunoscător celor care au stat lângă el și l-au susținut.

Adi de la Vâlcea și Costi sunt doi dintre veteranii muzicii de la noi. Artiștii aveau mii de fani pe vremea când mulți colegi de-ai lor de breaslă nici nu se lansaseră. Pentru a marca faptul că au fost mereu unul alături de celălalt, Adi de la Vâlcea a avut o surpriză pentru fani. 

Adi de la Vâlcea nu uită niciodată de unde a plecat. Acum, manelistul a atins apogeul succesului și nu mai are ce să demonstreze. Fanii i-au fost alături de la prima piesă și până în prezent, iar pentru asta, artistul le este recunoscător. Din fericire, Adi a fost mereu înconjurat de persoanele potrivite, prin care se numără și Costi.

Costi are foarte mulți prieteni în industria muzicală de la noi. Artistul a luat parte la succesul tuturor și s-a bucurat pentru fiecare în parte. Ba mai mult, pentru unii dintre ei a și compus piese de milioane de vizualizări. Chiar dacă la noi în țară nu este foarte apreciat, peste hotare, Costi are lumea la picioare.

Adi de la Vâlcea se numără printre oamenii care îi vor fi mereu recunoscători lui Costi. Tocmai de aceea, acesta a apelat la un pictor pentru a-i face un tablou cu chipul artistului. Costi ocupă un loc de cinste în casa lui Adi de la Vâlcea.

Adi de la Vâlcea, gest suprem de apreciere pentru Costi. Cum și-a surprins manelistul colegul de breaslă. VIDEO
Instagram

Costi Ioniță, prieten la cataramă cu vedetele de la Hollywood

Costi Ioniță stă mai mult plecat decât în țară și este lesne de înțeles de ce. Artistul a cucerit industria muzicală din America, iar nume mari îi calcă pragul în fiecare zi. Românul nostru a lucrat cu Shaggy, Faydee, dar și mulți alții, ceea ce nu mulți au reușit.

Ba mai mult, artistul a fost singurul român nominalizat vreodată la Premiile Grammy. Acum, acesta a venit în țară cu bunul lui prieten, Shaggy, pe care l-a adus la concertul de la Arenele Romane. Costi Ioniță nu l-a lăsat pe Shaggy să scape atât de ușor. Artistul a vrut ca Shaggy să filmeze videoclip cu Dani Mocanu, iar lucrurile deja s-au pus în mișcare.

@costi @Adi de la Valcea Multumesc frumos pt cuvinte 🙏🙏🙏 #costi #fortza #adidelavalcea #fy #fyp #viral #foryou #5pasidebine #romania ♬ original sound – CostiOfficial

Distribuie

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.