Au trecut mai bine de doi ani de când Adda a primit una dintre cele mai proaste vești din viața ei. Artista s-a luptat cu grave probleme de sănătate, iar atât ea, cât și medicii care au văzut-o până acum se întreabă cum de a reușit să accepte totul cu atâta pozitivism și să aibă mereu zâmbetul pe buze.
Adda este una dintre artistele care a decis să-și spună povestea, chiar dacă nu este una extrem de fericită. În urmă cu mai bine de doi ani, artista a participat la „Asia Express”, împreună cu soțul ei, Cătălin. Imediat cum s-au întors acasă, cei doi au primit una dintre veștile pe care sperau să nu o audă niciodată. Vedeta a fost diagnosticată cu boala Lyme. Până atunci, traseul a fost unul extrem de dificil.
Adda și Cătălin au plătit peste 15.000 de euro pe analize pentru ca artista să afle, cu adevărat, boala care îi dă bătăi de cap. Imediat cum i s-a pus diagnosticul, soția lui Cătălin știa că va urma o perioadă dificilă de tratament și de recuperare. Dar, a avut mereu aproape familia și pe cei dragi.
Adda va termina schema de injecții pe 3 ianuarie
Odată cu deschiderea ei către fani, Adda a aflat că nu este singura care trece prin asta. Artista a creat un grup din care fac parte mii de persoane cu o poveste asemănătoare cu a ei. Vedeta știe cât de greu este să treci prin asemenea clipe, tocmai de aceea, vrea să lupte pentru toți cei diagnosticați cu Lyme.
Povestea ei a ajuns și la urechile unui medic din Germania. Atunci când a auzit prin câte a trecut artista și cât de pozitivă este, nu i-a venit să creadă. Drept urmare, i-a propus să meargă în Germania să fie studiu de caz.
„Mi-a scris o tipă de este neurolog în Germania și mi-a spus că vrea să-mi facă rost de viză medicală. Vrea să mă studieze. Ei nu-i vine să creadă că sunt în viață și că-s funcțională. Aș vrea să mă duc. Vreau să folosesc treaba asta ca un exemplu de prevenție.”, a spus Adda.