Reclamă

Prințul Harry și Megha Markle au demonstrat anul acesta cât de curajoși sunt. Dornici de o viață nouă și lipsită de ochii curioși ai presei, cei doi soți au hotărât să renunțe la îndatoririle lor regale și să înceapă o nouă viață în SUA. Cu toate acestea, se pare că fostului Duce de Sussex îi este dor de casă.

Prințul Harry a trecut în anul 2020 printr-o mulțime de schimbări. A renunțat la titlul și drepturile sale regale, apoi s-a mutat într-o altă țară. Toate aceste acțiuni au avut un singur scop: ca el și familia lui să ducă viața liniștită la care au visat întotdeauna. El și Meghan au locuit o perioadă în Canada, apoi s-au mutat în însoritul Los Angeles. Și-au căutat apoi alt loc unde să se stabilească, oprindu-se la Santa Barbara.

Harry a părăsit Marea Britanie la începutul acestui an, iar acum se pare că i s-a făcut dor de casă. Acesta a declarat în cadrul unui interviu recent că s-ar întoarce cu drag acasă, însă situația cauzată de apariția noului virus îi stă în cale. Din câte a spus, fostul Duce de Sussex simte lipsa țării sale natale și își dorește să o viziteze cât mai curând.

„Cu siguranță că plănuiesc să mă întorc. M-aș fi întors până acum dacă nu ar fi existat COVID.”, a declarat acesta.

Harry și Meghan s-au stabilit în Santa Barbara

Prințului Harry i s-a făcut dor de Anglia. S-ar întoarce acasă, însă...

Harry și Meghan Markle și-au cumpărat recent o nouă casă. Imobilul se află într-o zonă foarte liniștită din Santa Barbara, loc unde plănuiesc să-și crescă și fiul. Cei doi sunt de părere că micuțul Archie va avea o copilărie foarte plăcută aici, unde plănuiesc să stea o lungă perioadă de timp.

„Ei plănuiesc să se stabilească în această casă și în această comunitate liniștită, care le oferă multă intimitate. Aici este locul unde vor să îl crească pe Archie, unde speră că micuțul va avea cea mai normală viață posibil.”, au povestit surse apropiate celor doi.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro