Revoluția franceză distruge barierele sociale, le aduce pe cele de statut economic. Masele încep să preia puterea. Trebuie să existe forțe care să le coordoneze. Masele funcționează ca un corp. Astfel, se creează două corpuri, de stânga și de dreapta. Liberalii dau tonul antisemitismului, Nașterea antisemitismului așa cum va fi perceput și la început de secol al XX-lea, se face concomitent cu instituirea statului național.
„Prăbușirea ordinii feudale dăduse naștere noului concept revoluționar al egalității, potrivit căruia o „națiune în cadrul națiunii” nu mai putea fi tolerată.”[1] O comunitate căreia i se spune să-și păstreze propriul teritoriu, care este învățată să stea la marginea societăților, învățat să se departajeze clar e restul comunității, va fi pedepsit de-a se fi departajat.
Revoluția franceză și evreul bancher
Ura împotriva elitelor va lovi fără să analizeze faptele. Masele prind amploare în secolul al XIX-lea. Elitele trebuiesc dizolvate, orice comunitate restrâns devine un impediment în formarea societății ideale a egalitarismului. În secolul al XVII-lea, evreii care primeau un regim special, trezesc semne de întrebare. În secolul al XVIII-lea, Christian Wilhelm Dohm, susținător al abilitării evreilor, deja ridica problema favoritismului pentru evreii bogați. Persoane favorizate chiar și în detrimentul „fraților de sânge”.[2] Nu se găsea o cale de mijloc, fie era nevoie de un evreu care să se ocupe de josnica povară a finanțelor, fie era împins spre marginea societății. Imaginea evreului din păturile de sus rămâne reprezentativă pentru referințele partidelor de stânga de la începutul secolului al XIX- lea. Evreul este un om plin de bani lacom:
„Emanciparea politică a evreilor la începutul secolului al XVIII-lea în unele ţări şi discutarea în restul Europei centrale şi occidentale a acestei probleme au avut drept rezultat, înainte de toate, o schimbare decisiva în atitudinea lor faţă de stat, care era oarecum simbolizată prin afirmarea tot mai evidentă a casei Rothschild. Noua politică a acestor evrei de curte, primii care au devenit bancheri de stat cu puteri depline, a ieşit la lumină atunci când ei n-au mai fost mulţumiţi să slujească un anume principe sau guvern prin relaţiile lor internaţionale cu evreii de curte din alte ţări, ci au decis să-şi consolideze ei înşişi o poziţie pe plan internaţional şi să slujească simultan şi eventual la concurenţă guvernele din Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia şi Austria.”[3]
Statutul uman al comunităților evreiești sub talpa Revoluției franceze
Statutul uman al comunităților evreiești se dizolvă în paradoxuri și miturile unei lumi moderne în devenire. Lupta conservatorilor de dreapta împotriva burgheziei se confunda cu cea împotriva evreilor. Resentimentele noi clase de mijloc a societății era formată din foști negustori, care nu mai dețineau principiul concurenței scoasă în afara legii. Concurența distruge echilibrul economic, împrumuturile oferite de evrei celor nevoiași, va schimba imaginea evreului. Acesta va fi adesea asimilat burgheziei înstărite, cea de sub jugul căruia trebuia să iasă pătura de mijloc a statului francez din secolul al XIX-lea[4]:
„Mulţi dintre aceşti bancheri erau evrei şi, lucru şi mai important, portretul popular al bancherului avea trăsături în mod vădit evreieşti, iar aceasta din motive istorice definite. Astfel, mişcarea de stânga a păturilor mijlocii inferioare şi întreaga propagandă împotriva capitalului bancar au devenit mai mult sau mai puţin antisemite”.[5]
Egalitatea spre care se îndreaptă omul modern, nu putea fi încetinită de evreii care-și formaseră propria națiune în marea națiune, o societate care trebuia să aducă pentru toți cu șanse egale. Din nou, evreul joacă, rolul de țap ispășitor. Dacă în Evul Mediu, otrăvea râuri și aducea ciumă, acum devenea o piedică în calea instituirii „cetății ideale”. Evreii erau deja imunizați față de un comportament care-i exclude din ordinea societății. Astfel marile acuze aduse acestora sunt primite fără nicio reacție din partea acestora. Un gânditor progresist, liberal, recunoștea în evrei comportamentul de tip feudal al „națiunii evreiești”.
Concluzie
Din această idee de națiune în națiune va prinde contur ideea de parazit al societății pentru care societatea era sacrificată: „În timpul Revoluției Franceze și după aceea, clerul francez și aristrocrații francezi și-au adăugat vocile la sentimentele generale antievreiești, chiar dacă nu pentru alte motive sau pentru motive mai materiale. Ei au acuzat guvernul revoluționar de a fi ordonat vânzarea proprietăților clericale pentru a-i plăti <<pe evreii și pe negustorii cărora le este îndatorat guvernul.>>”[6] Dezvoltarea francezilor, după Revoluție, se face prin intermediul negustorilor, care aveau nevoie de capital. Atunci evreul bancher joacă un rol foarte important, se crede că el este figura centrală a dezvoltării economice post revoluție.[7]
Note de subsol
- [1] Arendt, Hannah, Originile totalitarismului, trad. Ion Dur și Mircea Ivănescu, Humanitas, București, 2008, p. 25;
- [2] Hannah Arendt în op. Cit., p. 26;
- [3] Idem, p. 42;
- [4] Idem, p. 55: „Păturile mijlocii inferioare sau mica burghezie erau descendenţii ghildelor de artizani şi negustori care, timp de secole, fuseseră protejaţi împotriva hazardurilor vieţii printr-un sistem închis, care scotea competiţia în afara legii”;
- [5] Idem, p. 63;
- [6] Idem, op. Cit., p.68;
- [7] Idem, p. 69;