Reclamă

Germania a anunțat că intră în recesiune în primul trimestru al anului 2020. Criza a apărut  pe fondul situației actuale.

Potrivit informațiilor, scăderea din T1 vine după un recul de 0,1% în ultimele trei luni ale 2019. Datele preliminare au fost făcute publice, vineri de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), potrivit Agerpres.

Cel mai grav declin de la criza din 2009

Acesta este cel mai grav declin înregistrat de Germania, de la criza din 2009, potrivit reprezentanților Destatis.

De asemenea, PIB-ul Germaniei s-a contractat cu 2,3%, în primul trimestru din 2020, după ce a înregistrat un avans de 0,4% spre finalul anului 2019. Potrivit analiștilor, declinul trimestrial prevăzut era de 2,2% şi o scădere anuală de 2%.

Potrivit previziunilor făcute de analiști, declinul înregistrat în trimestrul al doi-lea din 2020 va fi mai mare, datorită măsurilor de distanțare socială impuse de autorități. Însă, comparativ cu statele vecine, modul de evoluție al situație este mult mai bun. În Franţa şi Italia economiile au înregistrat o contractare în primul trimestru de 5,8% şi, respectiv, 4,7%.

Acest efect se datorează parțial unei decizii a celor 16 state germane de a permite fabricilor și șantierelor să rămână deschise, precum și a unui pachet de salvare fără precedent al guvernului. Cheltuielile consumatorilor au fost în scădere, la fel și investițiile. Germania este o putere mare în comerțul global, iar importurile și exporturile au fost la un nivel foarte scăzut.

Germania va face noi împrumuturi

„Lucrurile se vor înrăutăţi înainte de a se îmbunătăţi. Să fiu mai precis, datele viitoare vor fi şi mai proaste, chiar dacă probabil am depăşit cea ce a fost cel mai greu”, a afirmat analistul Carsten Brzeski de la ING, potrivit Agerpres.

Guvernul de la Berlin a anunțat că va face noi împrumuturi pentru a combate criza. O asemenea măsură a mai fost luată pentru prima dată în 2013.

,,Economia germană s-a îndreptat spre marginea recesiunii încă de la începutul anului 2019, dar nu se mai poate ascunde „, a declarat Claus Vistesen, economist șef al zonei euro la Macheeconomia Pantheon, potrivit bbc.com

Totuși, Germania are și un avantaj față de alte state. Turismul este o parte mai mică a economiei, iar acest sector se confruntă cu un sezon de vară 2020 extrem de provocator.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro