Deplasarea în afara localității va fi interzisă chiar și după 15 mai. Ieșirea din localiate va fi condiționată de mai mulți factori, chiar și după data de 15 mai. Anunțul a fost făcut astăzi de președinte. Iohannis susține că s eva renunța la declarație pe proprie răspundere pentru circulația în interiorul localității. Însă, pentru circulația în afara localității, românii vor fi nevoiți în continuare să prezinte și să își asume legal motivul deplasării.
Astfel, potrivit lui Iohannis, în această primă fază de relaxare a măsurilor, se va trece la relaxarea cirulației în interiorul localității, însă nicidecum în afara localității. Românii vor mai avea de așteptat până când vor avea libertate totală la ieșirea din localitate. Până atunci, un nou set de reguli va fi gata.
Deplasarea în afara localității va fi interyisă. Ce delară Iohannis.
” Se renunță la obligația de a sta acasă și se renunță la obligația unei declarații atunci când ne deplasăm în interiorul localității. Deci, atenție, putem să ne deplasăm în interiorul localității în care locuim fără să avem nevoie de declarație, fără să avem nevoie de acordul cuiva. Totuși, în interesul nostru și al celor pe care dorim să îi protejăm, nu trebuie să exagerăm. Trebuie să renunțăm la deplasările la care se poate renunța fără prea mari sacrificii. Ce rămâne, totuși, obligatoriu este în continuare, în prima etapă, interzisă deplasarea în afara localității, sigur, cu excepții”, a explicat Iohannis.
De altfel, Klaus Iohannis a enumerat condițiie în care se va folosi declarația. Chiar dacă românii sperau că vor scăpa definitiv de ea, iată că aceasta rămâne în picioare. Cel mai probabil, orice formă de declarație va dispărea atunci când și îmbolnăvirile vor fi mai puține. Se va putea ieși din localitate, însă cu o serie de condiții de respectat și pentru motive bine întemeiate. Aici, Iohannis a amintit despre deplasările din jurul zonei metropolitane, despre muncile agricole sau sporturile individuale. Astfel, românii trebuie să știe că activitățile nu se vor realua în libertate deplină.
Cine va lua decizia final?
”Aceste excepții vor fi enumerate în decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Sunt excepții naturale, de exemplu, cine merge la serviciu, merge. Se poate merge în afara localității pentru muncile agricole; se poate ieși din localitate pentru sporturi individuale, de exemplu mersul cu bicicleta. Totuși, când ieșim din localitate este în continuare nevoie de o declarație, mai puțin în zonele metropolitane, unde, de exemplu, din comunele din jurul Bucureștiului foarte multă lume vine la serviciu în București și se întoarce. Pentru aceste deplasări, în interiorul zonei metropolitane, nu va nevoie de declarație. Dar dacă mergeți, de exemplu, din București într-un oraș din provincie, pentru a rezolva o problemă care se încadrează între excepții, aveți nevoie de o declarație scrisă”, a declarat Iohannis.