Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) efectuează, până pe 21 februarie, controale la furnizorii de energie termică din întreaga țară. Până în prezent, verificările au avut loc în 25 de județe, cinci operatori fiind depistați cu nereguli.
Conform informațiilor furnizate de News.ro, principala problemă întâlnită a fost neasigurarea agentului termic și a apei calde la valorile de temperatură minime prevăzute de legislație. ANPC a aplicat șase amenzi în urma constatărilor efectuate până acum.
„În această perioadă are loc o acțiune de control la nivel național, având ca obiectiv verificarea modului de respectare a prevederilor legale în ceea ce privește furnizarea energiei termice pentru încălzire și apă caldă menajeră către consumatori. Acțiunea a fost desfășurată pentru a asigura calitatea serviciilor și respectarea normelor legale în vigoare”, a transmis ANPC într-un comunicat de presă, joi.
Până în momentul de față, 32 de operatori economici au fost verificați și abateri au fost descoperite la cinci dintre aceștia. „În urma verificărilor, până în prezent, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, dintre care 3 amenzi în valoare totală de 28.000 de lei și 3 avertismente. De asemenea, pentru a asigura respectarea drepturilor consumatorilor, au fost aplicate și 2 măsuri complementare de remediere a serviciilor furnizate. Până la finalizarea acțiunii de control, care este programată pentru data de 21.02.2025, estimăm că valoarea amenzilor aplicate va crește semnificativ”, a mai transmis ANPC.
Autoritățile au verificat 212 puncte termice, precum și diverse unități locative, unități de învățământ, spitale și săli de sport. Inspecțiile au avut ca scop verificarea respectării reglementărilor legale
„Consumatorul nu trebuie văduvit nici măcar cu un leu. În caz contrar, acesta trebuie despăgubit, fie de agentul economic, fie prin ajustarea facturii, astfel încât să fie eliminate costurile pentru serviciile neconforme cu legislația în vigoare pe care agentul economic este obligat să o respecte ad literam”, a declarat Cristian Popescu Piedone, noul președinte al ANPC.