Reclamă

Cum să evităm situația neplăcută de a rămâne fără bani de pe card și ce măsuri să luăm în cazul în care datele noastre bancare sunt compromise? Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) ne oferă șase pași esențiali pentru a gestiona aceste situații și a ne proteja datele pe viitor.

Primul și cel mai important pas este să păstrăm calmul și să evităm acțiunile pripite. Apoi, putem accesa platforma sigurantaonline.ro pentru a învăța cum să identificăm și să evităm fraudele online. De asemenea, pe site-ul DNSC, în secțiunea „CONȘTIENTIZARE”, găsim materiale utile pentru a ne forma o rutină esențială de securitate a datelor.

Cum să ne protejăm banii de pe card

Într-un context similar, Banca Transilvania atrage atenția asupra unui val de reclame false care circulă pe rețelele sociale, promovând oportunități nerealiste de investiții. Aceste reclame sunt create pe pagini noi sau compromise de atacatori și încearcă să convingă utilizatorii să acceseze pagini de phishing.

Pentru a ne proteja, este important să raportăm astfel de postări pentru SCAM către rețeaua socială unde le întâlnim și să analizăm cu atenție informațiile din mediul online. De asemenea, evităm accesarea link-urilor din postările sponsorizate care promit îmbogățire rapidă și nu furnizăm date personale, de autentificare sau de card pentru a ne înscrie în astfel de programe capcană.

Informații importante pentru toți românii care își țin banii în bancă! Cum să vă protejați veniturile de hackeri
Social media

Anunț important pentru românii care își țin banii în bancă

Verificarea informațiilor pe site-ul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) în secțiunea „Alerte Investitori – Informări” și „Atenție la Entități Neautorizate!” este o altă măsură importantă. Aceste informații ne pot ajuta să evităm fondurile de investiții înșelătoare și să ne ferim de entitățile nesigure sau neautorizate.

Dacă totuși datele noastre bancare au fost compromise și am furnizat datele de card sau de autentificare în conturile de internet banking, trebuie să sesizăm imediat banca și să depunem o plângere la Poliție, fie fizic, fie online. De asemenea, orice inițiativă similară întâlnită online trebuie raportată către rețelele sociale și către DNSC pentru a fi tratată ca fraudă.

Pentru a preveni situații neplăcute, este esențial să fim vigilenți și să ne educăm cu privire la riscurile din mediul online. Respectând măsurile de siguranță și consultând sursele oficiale, ne putem proteja datele personale și financiare de eventualele atacuri cibernetice.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro