Georgina Rodriguez poate spune că a fost persoana potrivită, la momentul potrivit. De când l-a întâlnit pe Ronaldo în magazinul în care vindea genți, viața ei s-a schimbat radical. Deși pretinde că a rămas aceeași fire modestă și empatică, uneori, gesturile o dau de gol.
Georgina Rodriguez este cea mai urmărite femeie de origine spaniolă din lume. Comunitatea ei de fani crește de la o zi la alta și este o sursă de inspirație pentru urmăritoarele ei. Asta i-a convins pe cei de la Netflix să-i creeze propriul serial-documentar, în care aceasta să își pună pe tavă viața sa.
În cel de-al doilea sezon care a avut premiera în luna martie, Georgina Rodriguez a acceptat să vorbească deschis despre băiețelul pe care l-a pierdut și despre momentele grele prin care a trecut. Însă, aceasta nu s-a lăsat doborâtă de durere și a știut că trebuie să meargă mai departe pentru copiii ei.
Iubita lui Ronaldo a avut mare noroc și cu prietenii ei care i-au fost mereu aproape. Georgina este văzută constant cu gașca ei din care fac parte managerul, sora sa, dar și alți prieteni pe care îi cunoaște de ani de zile. Și, cum pentru unii este o adevărată onoare să ai o prietenă precum Georgina, nu uită să-i amintească asta în fiecare zi.
Georgina le-a dat un ambalaj prietenilor pentru a se putea apropia de geantă
Iubita lui Ronaldo este o adevărată comoară pentru apropiații ei. De multe ori, cei din jurul său apelează la ea pentru orice problemă, ma ales când vine vorba de haine și accesorii. Însă, Georgina ține foarte mult la piesele exclusive pe care le are în garderobă și nu permite oricui să se apropie de ele.
În sezonul doi, aceasta și-a mustrat prietenii după ce au vrut să pună mâna pe una dintre cele mai scumpe genți din colecția ei. Vehementă, Gio s-a răstit la ei și le-a interzis să se apropie de accesoriul de sute de mii de euro.
„Îmi plac Hermes, Gucci, Prada. Atât de feminine. Ador Louis Vuitton, Inditex, dar și Decathlon. Ador Nike, Mayoral, toate mărcile. Îmi place să combin. Îmi plac bijuteriile cu trening. Unii nu vor să înțeleagă, dar vor înțelege.”