Adela Popescu este una dintre vedetele care se poate bucura de o familie extraordinară. Părinții ei au fost mereu alături de ea și au susținut-o în toate deciziile pe care le-a luat de-a lungul timpului. Copilăria ei a fost una minunată, petrecută la Șușani, dar nu a fost lipsită de evenimente neplăcute.
Adela Popescu este una dintre cele mai longevive vedete de pe micile ecrane. Aceasta a renunțat la viața ei de la Șușani pentru a veni la Capitală cu planuri mărețe. Adela s-a făcut remarcată odată cu telenovelele produse se Ruxandra Ion. Vedeta a trebuit să se împace între platourile de filmare și pregătirea pentru Bacalaureat.
Însă, nu asta a fost cea mai grea etapă pentru ea. Vedeta s-a acomodat cu greu la viața de la București, iar asta pentru că a fost extrem de atașată de familia ei. Mama Adelei a fost alături de ea peste tot, inclusiv la concertele pe care le susținea cu ani în urmă.
Adela Popescu: „I-a albit tot părul”
Adela și mama ei au o relație atât de puternică, încât este greu să fie descrisă în cuvinte. Doamna Doina, așa cum o cunosc fanii, este prezentă și acum în viața fiicei sale, dar și a celor trei nepoți. Adela recunoaște că multe lucruri nu ar fi fost posibile fără ajutorul mamei sale, iar pentru asta îi este foarte recunoscătoare.
Doamna Doina este un adevărat exemplu pentru fiica ei. Adela o apreciază pentru tot ceea ce a făcut atât pentru ea, cât și pentru frații ei. Femeia nu a fost deloc lipsită de probleme, dar le-a depășit pe toate cu capul sus.
„Fratele meu mijlociu avea 9 ani, a avut un accident de săniuță. A făcut o hemoragie internă foarte puternică. Pe vremea aceea, era foarte greu să ai acces la sistemul medical de calitate. O lună de zile a stat în comă. Mamei, în primele trei zile, i-a albit tot capul. Era straniu.”