Reclamă

Bianca Adam, sau Tequila, așa cum este cunoscută publicului, formează alături de mama sa una dintre echipe participante în cadrul show-ului „America Express”.

Ei bine, dacă Bianca a acceptat cu bucurie propunerea din partea celor de la Antena 1, același lucru nu a fost valabil și în cazul mamei sale. Mihaela Adam spune că a urmărit de-a lungul timpului emisiunea și știe la ce probe sunt supuși concurenții.

Aceasta spune că fiica sa a șantajat-o emoțional pentru ca, în cele din urmă să poată accepta propunerea.

„Nu am putut să spun nu”

Sursa: Social media

„Pentru mine este cea mai mare provocare și ce să zic, n-am primit-o chiar așa bine. Deci nu am fost așa încântată, pentru că știu că este greu, am urmărit emisiunea și știu ce se întâmplă acolo. Și m-a șantajat emoțional ca să mă convingă într-un fel și nu am putut să spun nu.” a declarat mama Biancăi Adam, conform Viva

Atât pentru Bianca Adam, cât și pentru mama sa, participarea la această emisiune reprezintă o mare provocare. Cele două își doresc să-și depășească limitele, iar cuvântul de ordine în cazul lor este „distracția”.

„Pentru noi înseamnă depășirea tuturor limitărilor cu care ne-am obișnuit până acum. Nu avem așteptări. Vrem să lăsăm lucrurile să fie cum vor ele să fie. Tot ce e important pentru noi e să nu uităm să ne distrăm.” a mărturisit Bianca Adam, conform sursei citate anterior

Noul sezon al emisiunii „America Express” a debutat aseară pe Antena 1 de la ora 20:00. Premiera va fi una maraton, căci show-ul va continua atât astăzi, cât și marți și miercuri de la ora 20:30. Concurenții sunt supuși la tot felul de probe, iar la final, cei mai buni vor fi câștigătorii acestei emisiuni. E drept, mult mai este până într-acolo, având în vedere că aseară a fost abia primul episod.


Reclamă

Share.

Sunt Sebastian și încă de mic visam să învăț tainele jurnalismului și ale televiziunii. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, iar acum, zic eu, sunt pregătit să vă aduc cele mai prospete știri din domenii diverse.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro