Reclamă

Fără doar și poate, în industria muzicală competiția este una acerbă. Până acum, Andra era considerată a fi cea mai bună voce de la noi din țară. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat, iar în lumina reflectoarelor a apărut Theo Rose. Artista nu este apreciată doar de fanii ei, ci și de nume mari precum Florin Salam.

Zilele trecute, Florin Salam a agitat apele în rândul fanilor Andrei. Manelistul este extrem de sincer și asumat atunci când vine vorba de afirmațiile pe care le face și fix asta s-a întâmplat și acum. Într-o story de pe Instagram, „regele manelelor” a vorbit despre Theo Rose și și-a exprimat liber părerea.

Cei doi au colaborat în trecut, așa că Florin o știe destul de bine pe artistă. La fel ca toți ceilalți care au luat contact cu Theo Rose, manelistul a avut și el numai cuvinte de laudă la adresa ei. Acesta a subliniat faptul că iubita lui Anghel are cea mai bună voce din România și că poate cânta orice, oricând.

„Vreau să-i spun lui Theo Rose că era timpul să iasă o voce, în sfârșit, de show, cum nu prea are România la ora asta. Respect toate valorile mari, toate solistele, dar, în sfârșit ascult o voce cu totul. Nebunie, cum spun eu! Theo Rose, e timpul tău, e locul tău! Ești numărul unul de pe acum, ține-o tot așa!”

Florin Salam i-a supărat pe fanii Andrei. Ce a spus manelistul despre rivala ei, Theo Rose
Social Media

Florin Salam este fanul lui Theo Rose

Afirmațiile lui Florin Salam i-au cam supărat pe fanii Andrei. Aceștia sunt de părere că soția lui Măruță este cea mai bună voce și că așa va rămâne mult timp de acum încolo. În timp ce spiritele s-au cam încins în online, între Theo Rose și Andra nici nu se pune problema de vreo rivalitate.

Ambele artiste au publicul lor și știu cel mai bine ce stil li se potrivește. Faptul că ambele pot cânta fără probleme orice piesă, asta nu înseamnă că trebuie să se războiască. În plus, Theo Rose este la începutul carierei și va mai avea multe de demonstrat pe parcurs.

Momentan, iubita lui Anghel Damian se concentrează pe viața de familie, mai ales că urmează să devină mămică la anul. Însă, până atunci, a promis că va mai urca pe scenă.

@clanul.ro Răspunde lui @Michaeliont #theorose #bravoaistil #clanul #florinsalam ♬ sunet original – Clanul.ro


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro