Reclamă

Moartea este cu siguranță unul dintre elementele care stârnește oricui măcar curiozitatea. De altfel, sentimentul reprezentativ al acestui proces din viața noastră este teama. S-a constat că cei mai mulți dintre pământeni atunci când se gândesc la deces simt frică.

Nu ne sperie doar propria noastră moarte ci mai ales cea a celor apropiați. Pierderea unui părinte sau a unui copil, a fraților sau surorilor este cu adevărat o lovitură greu de suportat.

Durerea a fost însă cea care i-a împins pe cei care au rămas pe pământ să își pună întrebări despre moarte. Una dintre acestea este legată de modul și timpul în care corpul se descompune.

„Începem să murim dinainte de a muri”?

Chiar dacă la prima vedere pare un joc de cuvinte, la baza lui stă realitatea crudă. S-a constat în cadrul unor studii că organismul nostru începe să cedeze cu câteva zile înainte de momentul fatidic. Acest aspect nu îi vizează doar pe cei care stau la pat, muribunzi deci.

Persoanele în putere, care sunt secerate rapid, „din picioare” cum se spune în popor. Ei bine, chiar și în astfel de cazuri, moartea vine cu un semnal de alarmă înainte. Nu toată lumea îl percepe însă.

Cercetătorii au descoperit că organele nu mor toate odată în momentul trecerii la cele veșnice. Încă cu câteva zile înainte de momentul crucial, acestea încep să cedeze. Chiar dacă pare greu de crezut, oboseala cronică poate fi primul pas de îngrijorare în acest sens.

Odată ce moare ultima celulă, începe și procesul descompunerii organismului. Deși multe persoane tind să creadă că acesta ar debuta după înhumare, nu este deloc așa.

Citește și

Minodora, în doliu! Declarații emoționante despre decesul mamei! Care a fost ultima dorință a acesteia

Microorganismele, bacteriile din intestine încep să lucreze din primele clipe în care viața a părăsit trupul.

Procesul de descompunere completă este însă unul amplu. Acesta necesită după înhumare, ani buni. De altfel, se consideră că după un an de la înmormântare, chipul celui decedat arată încă exact la fel.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro