Reclamă

    Sistemul educațional din România are fără doar și poate serioase lacune. Dincolo de acestea însă, în cadrul lui există adevărate genii care nu au parte de sprijinul cuvenit spre a prinde aripi. Elevi care excelează la diferite materii, dar care sunt nevoiți să rămână blocați într-un sistem care urmărește mai degrabă notarea și nu performanțele.

Până acum, nu puțini părinți au avut curajul de a spune stop unei astfel de formări educaționale. Printre ei se numără și câteva nume celebre de la noi. Dana Nălbaru și Dragoș Bucur au făcut pasul de a-și retrage fiica de la școală. Un milionar celebru anunță că are același plan pentru copiii lui.

Călin Donca vrea să își retragă copiii de la școala de stat

Sursa foto: Social media

Călin Donca este unul dintre milionarii „pe val” ai generației actuale. La doar 38 de ani, brașoveanul a reușit să își facă un nume prin propriile acțiuni. Afaceristul este considerat și unul dintre cei mai controversați din România.

Acest fapt se datorează companiei de tip MLM cu operațiuni în domeniul energiei pe care a deschis-o în urmă cu câțiva ani.

Deși deseori arătată cu degetul, inițiativa brașoveanului a dat roade. Drept dovadă, Călin Donca a ajuns să aibă o avere de invidiat. Milionarul locuiește într-o vilă de peste un milion de euro situată la marginea Brașovului.

Sursa foto: Social Media

De altfel, afaceristul deține bolizi de lux de peste 2 milioane de euro, având o adevărată pasiune în această direcție.

Citește și

Mori de râs! Ce răspuns a oferit un tânăr, atunci când a fost întrebat care era materia sa preferată, la școală

Călin Donca are o soție tânără și 5 copii. Despre cei mici, milionarul a făcut un anunț total neașteptat. Acesta a mărturisit recent că are în plan să îi retragă din sistemul de învățământ de stat. Milionarul a motivat că în opinia lui, școala din România le face mai mult rău decât bine elevilor.

” Se pot face afaceri și fără matematică sau alte materii. Tocmai din acest motiv, de anul viitor vreau să îmi retrag copiii din sistemul de învățământ de stat. Consider că le face mai mult rău decât bine.”, a motivat afaceristul brașovean.

În România, mai multe vedete au luat decizia de a-și muta copiii la o școală privată. Andreea Berecleanu, Andra și Cătălin Măruță sau Mihai Morar sunt doar câteva dintre acestea.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro