Reclamă

  Teama facturilor uriașe la utilități nu-i sperie doar pe utilizatorii casnici. Cei din diferite sfere ale industriei caută cu disperare soluții pentru a face față vremurilor. Din acest motiv, multe linii de producție au fost deja închise. Există riscul ca în viitor, multe afaceri de acest gen să intre în colaps.

Unii producătorii și-au închis liniile de producție

Industria îngrășămintelor, dar și a metalurgiei sunt în acest moment afectate de contextul economic. Deși multe companii din acest sector produceau materie primă pentru export, creșterile prețurilor la utilități au pus lacătul pe ușile lor.

Mai concret, unii dintre producătorii mari au decis să închidă cel puțin pentru o perioadă, unele linii de producție.

În acest gen de companii,există în mod evident un consum substanțial de energie și gaze. Teama că nu vor putea achita facturile uriașe i-a determinat pe antreprenori să ia această decizie.

Citește și

Cu siguranță nu te așteptai la asta. Care este, de fapt, cantitatea reală de gaze din depozitele din România

De altfel și alți mari consumatori se tem că vor ajunge în stadiul din timpul pandemiei. Atunci au fost trimiși în șomaj tehnic un număr uriaș de salariați. O astfel de situație ar putea trimite România direct în ghearele recesiunii.

Consumul de gaze și energie din industrie a început să scadă încă din 2021. De atunci unii producători au închis sectoare întregi de producție. Având în vedere modul în care lucrurile evoluează, numeroase firme ar putea urma acest model în lunile care urmează.

Economia țării noastre, aspru lovită

Situația de criză din sfera energiei și a gazelor pare fără ieșire, cel puțin având datele actuale ale problemei. Utilizatorii casnici ai gazelor naturale se tem că vor îngheța în propriile case, iar marii consumatori pun direct lacătul pe un procent din companiile lor.

Cu roate acestea, datele oficiale arată că în industrie, consumul gazelor naturale a scăzut cu până la 63%.

De altfel, de la începutul acestui an și până în luna Septembrie, consumul de gaze la nivel național a înregistrat o scădere de 11%.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro