Denis Roabeș, solistul trupei „The Motans” a dezvăluit în cadrul unui interviu cum a primit propunerea de a face parte din show-ul „Vocea României” în rolul de antrenor.
Acesta mărturisește că a fost contactat de către producătorii show-ului de televiziune și a acceptat invitația acestora de a se prezenta la casting.
De aici și până la a fi antrenor în emisiune n-a fost decât un pas. În momentul în care a aflat că a fost acceptat, Denis Roabeș nu știa cum va face față acestui nou început profesional din viața sa.
CITEȘTE ȘI – The Motans, secretele din spatele succesului răsunător: „M-am lansat cu o piesă făcută pe datorie..”
@globalrecords @themotans x @vocearomanieioficial ❤️ #themotans #vocearomaniei #podcast
„M-a sunat producătorul de la „Voce” și mi-a spus: Denis, ne-am gândit la tine, haide, vin-o la casting. M-am gândit mai bine, a trecut destul de mult timp deja, de atunci de când aveam ideile astea și am zis: bine. Asta a fost! În momentul în care m-au sunat și mi-au spus: „felicitări, ai să fii antrenor la „Vocea României”, m-am gândit: ei, ce-am făcut?” a declarat Denis Roabeș
Prima care a aflat vestea că artistul va face parte din actualul sezon al emisiunii „Vocea României” a fost iubita cântărețului. Acesta îi ascunsese mamei sale faptul că va face parte din acest proiect, întrucât, la acel moment își dorea să-i facă o surpriză plăcută.
„I-am spus iubitei mele, în primul și primul rând. Sincer, această informație nu s-a revărsat mai departe. Nici mama momentan nu știe că fac parte din juriul de la Vocea României. Află astăzi (n.r. luni, în prima zi de filmări). Nu cred că o să se supere că nu i-am zis sau o să mă certe. În niciun caz. Am vrut să-i păstrez o surpriză plăcută.” a declarat în urmă cu mai mult timp Denis Roabeș pentru ego.ro